În aceste zile continuă demolarea Stadionului Giuleşti – „Valentin Stănescu”, care va fi înlocuit de o nouă arenă, cu o capacitate de 14.000 de locuri şi care urmează să coste aproximativ 30 de milioane de euro. Lucrările sunt prevăzute a se încheia anul viitor, pentru ca noua arenă să fie utilizată de echipele naţionale de fotbal care vor evolua la Bucureşti, în cadrul Campionatului European de fotbal Euro 2020.
În anul 1922, exista o echipă de fotbal care se antrena şi juca în locul cunoscut drept „Rampa Militari”, pe actualul amplasament al Gării Basarab, printre numele aflate în componenţă figurând Tudor Stan, Tudor Petre, Gheorghe Florescu şi Gogu Alexandru.
Povestea echipei de fotbal Rapid Bucureşti debutează la 25 iunie 1923, când într-o sală de curs a școlii primare din cartierul Grivița din Bucureşti se reuneau muncitorii de la Atelierele Grivița – cărora li se spunea şi „ciocănari” -, care au înfiinţat Asociația Culturală și Sportivă CFR – echipa CFR Bucureşti, viitoarea echipă Rapid Bucureşti.
Preşedinte al asociaţiei a fost ales maistrul CFR Teofil Copaci, în comitetul de conducere au mai fost aleşi strungarii Grigore Grigoriu – cel care avea să devină şi primul căpitan al echipei de fotbal care avea să se înfiinţeze -, Franz Hladt, Dumitru Constantinescu, Géza Ginzer şi Tudor Petre, iar secretar al clubului a fost ales inginerul Aurel Fotiade.
Mulţi dintre membrii echipei din anul 1922, dar şi componenţi ai echipei „Excelsior”, care activa în acelaşi cartier (Emil Dobrescu, Vasile Constantinescu, Gheorghe Mărculescu, Dumitru Itu) au făcut parte din noua echipă a CFR-ului, care se constituia în luna septembrie şi care a închiriat terenul C.A.B. de la Șosea, pentru antrenamente și jocuri.
Primele echipamente de joc au fost realizate din pânză de culoare vișinie, chiar în casa căpitanului echipei, strungarul Grigore Grigoriu, iar ghetele de joc aveau crampoane recondiționate din bocancii uzați de la Ateliere.
În toamna anului 1923, CFR a debutat în campionatul districtual al Bucureştiului, la 28 octombrie, echipa jucând primul său meci, împotriva celor de la Unirea Timișoara, pe care îl pierdeau cu 8-4.
După zece zile, CFR-ul susţinea al doilea său meci oficial, împotriva echipei Gloria Arad, pe care l-a pierdut, de asemenea, cu scorul de 2-1.
La 25 ianuarie 1925, CFR Bucureşti este exclusă din campionatul Bucureștiului, pentru neprezentarea la meciuri din cauza lipsei echipamentului şi a imposibilităţii de a reuni la un loc o echipă completă de 11 jucători.
După ce a fost, apoi, reprimită în competiţie, CFR juca în campionatul Bucureștiului – viitoarea categorie „Onoare” a sistemului competiţional, apoi, până în anul 1932, CFR-ul promova până în eşaloanele superioare ale campionatului de fotbal.
Ediţia 1932-1933 a categoriei-fanion a competiţiei se va numi Divizia A, acesta fiind primul sezon competițiional din ţara noastră disputat în sistem divizionar.
La 11 septembrie 1932, avea loc primul meci al CFR-ului în Divizia A, cu Ripensia Timișoara, câștigat cu scorul de 3-2, primul gol al echipei fiind realizarea lui Francisc Boroș.
CFR Bucureşti a ocupat următoarele locuri în clasament în primele ediţii ale Diviziei A au fost: locul 2 în seria I (1932-1933), locul 4 în seria I (1933-1934), locul 10 (1934-1935) şi locul 7 (1935-1936).
La 6 iunie 1935, CFR Bucureşti câştiga pentru prima dată Cupa României, după 6-5 în finală cu Ripensia. În fapt, formaţia CFR-iştilor avea să câştige de şapte ori acest trofeu în perioada interbelică – din care şase ediţii consecutiv, record neegalat până în prezent -, remarcându-se ca echipă de top a ţării.
În anul 1936, echipa își schimbă denumirea în Rapid București, fiind luată ca model formația austriacă Rapid Viena şi, tot în acel an, începeau lucrările de construcţie a Stadionului Giulești, pe care urma să îşi dispute partidele de pe teren propriu Rapid București, echipa Căilor Ferate Române.
Lucrările de construcție s-au desfăşurat sub conducerea arhitectului Gheorghe Dumitrescu și sub patronajul Asociației culturale și sportive CFR, modelul urmat fiind cel al „Potcoavei” echipei Arsenal din Londra, adică unul din care lipsea o peluză.
Lucrările se încheiau, din relatările vremii, spre finalul anului 1936, însă omologarea noii arene va dura aproape un an.
La 27 noiembrie 1937, Stadionul Giuleşti găzduia într-un anonimat total primul meci oficial recunoscut: Rapid-Jiul 2-0, în ultima etapă a turului. Vremea neprielnică, dar şi trasmiterea la radiodifuziune a derby-ului Ripensia-Venus au adus în tribunele Stadionului Rapid doar 800 de spectatori.
Construcţia este încheiată oficial în anul 1938, Rapidul având, la acel moment, una din cele mai mari și moderne arene din țară, cu o capacitate de 12.160 de spectatori, fără a avea capacitatea ANEF-ului – care fusese inaugurat la 9 mai 1926, şi care putea găzdui circa 20.000 de oameni – şi fără a avea gazon cu iarbă şi instalaţie de nocturnă precum arena Venus – inaugurată în anul 1931, care avea instalație de nocturnă, terenuri anexe, cabinete medicale și de recuperare şi o capacitate de circa 15.000 de locuri.
În sezonul competițional 1937-1938, echipa se califică în finala campionatului național, după ce încheie seria pe primul loc, iar în finala jucată împotriva Ripensiei Timișoara, Rapid a pierdut ambele manșe cu scor identic, 0-2. În sezonul 1938-1939, echipa avea să ocupe un mai modest loc 6, la final.
La 10 iunie 1939 avea loc inaugurarea oficială a Stadionului Giuleşti, cu ocazia „Ceferiadei” care marca împlinirea a 70 de ani de la punerea în circulație a primului tren din România (din Principatele Unite) – la 26 august 1869, când a fost dată în folosință linia București-Giurgiu.
La acest moment a fost prezent însuşi Regele Carol al II-lea, alături de Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia şi viitor Rege al României, prinţul Paul al Greciei, prim-ministrul Armand Călinescu, diplomaţi acreditaţi la Bucureşti, reprezentanţii a 12 administraţii de căi ferate din Europa.
Slujba divină s-a ţinut pe gazon şi a fost oficiată de Vicarul Patriarhiei şi, potrivit obiceiului acelor vremuri, Regele Carol al II-lea a îngenuncheat pe gazonul din Giuleşti şi a sărutat crucea.
Rapidul se va clasa pe locul al doilea în ediţiile de campionat 1939-1940 şi 1940-1941, iar în anul 1940, devine prima echipă de fotbal din România care a reușit calificarea în finala unei competiţii europene, Cupa Europei Centrale, în care ar fi trebuit să joace cu cei de la Ferencváros TC, însă meciul nu se va mai disputa din cauza izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial.
După război, în anul 1950, Federaţia a copiat sistemul sovietic şi turul s-a jucat primăvara, iar returul toamna, în acelaşi an, echipa îşi schimbă denumirea în Locomotiva Bucureşti, pe care o va păstra timp de opt ani, interval în care a retrogradat de două ori (1951 şi 1954) în eşalonul secund.
În vara lui 1958, echipa îşi schimbă definitiv numele, revenindu-se la cel de Rapid.
Echipa a retrogradat din nou în ediţia 1973-1974, jucând un singur un an în eşalonul doi, apoi a urmat cea mai dificilă perioadă din istoria clubului, între anii 1977-1983 echipa jucând în Divizia B.
La mijlocul anilor ’80, începea construcția celei de-a doua peluze a Stadionului Giuleşti, însă „Potcoava” avea să fie închisă abia 10 ani mai târziu, mărind capacitatea stadionului la 19.100 de locuri pe scaune.
După Revoluţie, în anul 1992, secţia de fotbal a clubului s-a desprins de restul secţiilor sportive şi a luat fiinţă, Uniunea Fotbal Club Rapid Bucureşti, structură care a funcţionat până în anul 2001, când s-a transformat în asociaţie non profit, sub denumirea de Asociaţia Fotbal Club Rapid Bucureşti. Vorbim de cea mai prolifică perioadă din istoria clubului, sub patronajul omului de afaceri George Copos: două titluri de campioană națională, în 1999 şi 2003, două Cupe ale României, în anii 1998 şi 2002, trei Supercupe ale României, în anii 1999, 2002 şi 2003 şi locuri fruntaşe în restul anilor.
Rapidul a câştigat, de asemenea, o Cupă a Ligii, în anul 1994 şi a obţinut răsunătoarea calificare în sferturile de finală ale Cupei UEFA din anul 2006, când a fost eliminată de o altă echipă românească, Steaua Bucureşti, în urma a două meciuri terminate la egalitate.
În vara anului 2006, s-a înfiinţat SC FC Rapid Bucureşti SA, societate comercială pe acţiuni având ca principal obiect de activitate crearea unui climat de performanţă pentru echipa de fotbal, însă în decembrie 2012, clubul a declanșat procedura de intrare în insolvență, pentru ca după alte câteva luni, George Copos, să se retragă din acţionariat, în favoarea lui Adrian Zamfir, iar mai apoi a lui Valerii Moraru.
Problemele economice au devenit din ce în ce mai grave, iar în anul 2013, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lusanne retrograda echipa în Liga a II-a, pe criterii financiare, cu toate că debutase deja în Liga I.
Tot în 2003 aveau loc alte lucrări de modernizre a stadionului, inclusiv înlocuirea gazonului, care devenea astfel unul dintre cele mai bune din întreaga ţară. Tot atunci era mărită și acoperită tribuna oficială, iar gardul de protecție a fost înlocuit cu un material plastic transparent pentru a îmbunătăți vizibilitatea spectatorilor.
În 2014, Rapid revine în prima ligă, dar doar pentru un an, iar după ce în luna mai 2016, Rapid a sărbătorit promovarea în Liga I, la 14 iunie, justiția a pronunțat falimentul clubului, în primă instanță, iar mai apoi, în 14 decembrie 2016, a fost consfinţit falimentul definitiv.
În toamna anului 2016, demaraseră două proiecte, Asociația Fotbal Club Rapid și Clubul Sportiv Mișcarea CFR, care au avut ca scop păstrarea valorilor rapidiste dar şi a palmaresului şi a celorlalte însemne ale vechiului club.
În vara anului 2017, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, a fost lansat proiectul Academia Rapid, echipa fiind înscrisă în Liga a IV-a. Academia Rapid a obţinut licenţa şi dreptul de folosire a mărcii și și-a anunțat hotărârea de a participa la licitația pentru adjudecarea acesteia. Proiectul a fost sprijinit de comitetul de susținere financiară a Clubului Sportiv Mișcarea CFR București, nu însă și de Asociația Fotbal Club Rapid.
Sâmbătă 24 noiembrie 2018, avea loc, pe Stadionul Giuleşti, ultimul meci oficial înainte de închidere.
Era un meci cu echipa ACS Înainte Modelu, în cadrul Ligii a III-a, dar şi un punct important în istoria fascinantă a stadionului şi a clubului din Giuleşti, formaţia cu cei mai pătimaşi suporteri din ţara noastră.
La începutul partidei, foști jucători din generații diferite au intonat Imnul Rapidului la mijlocul terenului, iar pe un ecran imens au fost revăzute momente antologice din istoria Rapidului, de la inaugurarea arenei de către Regele Carol al II-lea și până la parcursul fabulos din Cupa UEFA.
Stadionul Giuleşti a fost închis după acest meci, iar în ianuarie 2019 au început lucrările de demolare, alături de lucrări la Stadionul Ghencea şi cel de la Arcul de Triumf, pentru a lăsa locul unor arene noi, moderne, toate fiind destinate pregătirii echipelor care vor evolua la Bucureşti, anul viitor, în Campionatul Europen de fotbal Euro 2020.
Conform proiectului, noul Stadion Giuleşti va avea în jur de 14.000 de locuri, mult mai puţin decât avea fosta arenă, şi se doreşte îndeplinirea criteriilor impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4, astfel încât arena să poată găzdui competiţii cu public la nivel naţional şi internaţional.
