Parlamentul European a votat, ieri, un proiect de lege care condiţionează acordarea fondurilor europene către statele membre de respectarea statului de drept. Se propun măsuri restrictive în caz de fraude în achiziţii publice, corupţie la nivel înalt sau punerea în pericol a independenţei sistemului judiciar. Cum ar urma să funcţioneze acest mecanism aflăm de la corespondenta RRA la Bruxelles, Amalia Bojescu.
Reporter: Comisia Europeană va pune la dispoziția statelor membre prin intermediul unui portal informații și instrucțiuni privind obligațiile pe care acestea le au, dar și instrumente adecvate prin care Comisia să fie informată în legătură cu eventuale încălcări ale statului de drept. Banii destinați plăților care nu au fost efectuate în momentul aplicării restricției vor fi transferați într-o rezervă bugetară și vor putea fi accesați în momentul remedierii situației – se mai arată în proiect. Comisia va stabili o echipă de experți independenți care vor evalua anual situația statului de drept din toate țările membre. Parlamentele naționale vor desemna fiecare câte un reprezentant în această echipă, urmând ca legislativul european să numească cinci dintre ei. Atât Parlamentul, cât și Consiliul vor avea prerogative egale când decid instituirea sau ridicarea unor măsuri restrictive. Comisia va lua decizia, iar dacă Parlamentul și Consiliul nu o respingând a curs de o luna aceasta intră în vigoare. Următorul pas este negocierea proiectului între Comisia Europeană Parlament și Consiliu./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 aprilie