Preşedintelui Uniunii Democrate Maghiare din România, Hunor Kelemen, i-a fost interzisă intrarea în Ucraina pe o perioadă de un an şi jumătate. Anunţul a fost făcut chiar de Hunor Kelemen, pe o pagină de socializare, după ce sâmbătă nu a fost lăsat să intre în Ucraina. Preşedintele UDMR a vrut să ajungă în oraşul Ujgorod, la aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Uniunii Culturale Maghiare din Transcarpatia. Preşedintele UDMR a mai precizat că, la graniţa cu Ucraina, după o oră de aşteptare şi de control, autorităţile i-au comunicat, fără explicaţii, că nu poate intra pe teritoriul Ucrainei. Hunor Kelemen a relatat mai în detaliu, într-o declaraţie telefonică acordată Agenţiei ungare de Presă MTI, că a dorit să intre în Ucraina cu paşaport diplomatic românesc, pe la punctul de trecere a frontierei între Ungaria şi Ucraina, Zahony-Ciop, însă a fost informat că cei doi colegi ai săi îşi pot continua drumul, iar el trebuie să se întoarcă. „Mi-a fost prezentat un proces-verbal în limba ucraineană şi mi-a fost aplicată o ştampilă în paşaport pe care stă scris că nu pot intra pe teritoriul Ucrainei până pe data de 13 octombrie 2020”. Hunor Kelemen a mai precizat că va îl informa pe ministrul român de externe despre cele întâmplate, iar luni va depune o plângere la Ambasada Ucrainei de la Bucuresti şi va cere explicaţii în acest sens./rganciu/avladucu
(MTI – 6 aprilie)