Prima misiune către Lună, finanţată privat, a eşuat. Nava spaţială israeliană numită Genesis s-a prăbuşit pe suprafaţa lunară, după ce principalul său motor s-a defectat în timpul coborârii finale. „Am întâmpinat o defecţiune a navei spaţiale. Din păcate, nu am reuşit să aselenizăm cu succes. Suntem a şaptea ţară care reuşeşte să orbiteze în jurul Lunii şi a patra care atinge suprafaţa Lunii şi este o realizare foarte mare”, a declarat un reprezentant al companiei Israel Aerospace Industries. Misiunea cu o valoare de 100 de milioane de dolari a fost mult mai ieftină decât cele anterioare, reuşite, realizate de agenţiile guvernamentale din SUA, Rusia şi China./aionita/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 aprilie)