China este încrezătoare că va atinge ţinta de creştere economică de 6,5% prognozată pentru anul 2019, a anunţat premierul Li Keqiang.
În cadrul unor declaraţii făcute la summitul dintre China şi state din Estul şi Centrul Europei (summit în așa-numitul format 16+1, la care participă mai multe țări europene și China – n.red.), eveniment desfăşurat în oraşul croat Dubrovnik, premierul Li a enunţat câţiva indicatori pozitivi ai activităţii economice şi a promis continuarea politicilor care să sprijine creşterea economică.
Premeirul Li a precizat că statul chinez îşi va menţine direcţia politicilor sale macroeconomice, nu se va îndrepta către politica relaxării cantitative şi nici nu va inunda economia cu emisii monetare. Potrivit unui sondaj Reuters publicat vineri, creşterea economică a Chinei este pe cale să încetinească anul acesta la un minim al ultimilor 60 de ani, respectiv la 6,2%, deoarece cererea lentă de pe pieţele interne şi internaţionale influenţează activitatea economică, în ciuda amplelor măsuri de susţinere a politicilor sale./cstoica/schelaru
www.reuters.com – 13 aprilie