Enciclopedia cenzurii din România, una dintre lucrările care se anunţă de referinţă pentru cercetarea media din ţara noastră, a fost lansată sâmbătă, 13 aprilie, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ Iaşi. Cele două volume au fost coordonate şi prezentate de profesorul universitar dr. Marian Petcu, de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea Bucureşti.
Cartea este redactată de 77 de specialiști, 34 din București și 43 din județe. Sunt istorici, profesori, cercetători, jurnalişti, reprezentanți ai unor instituții care dețin arhive interesante, precum Societatea Română de Radiodifuziune, Uniunea Cineaștilor, Ministerul Apărării Naționale, universități, muzee, biblioteci. Printre coautori se numără jurnalistele Agenţiei de presă Rador, Silvia Iliescu şi Carmen Ionescu.
Este vorba despre o enciclopedie care rezumă documente de arhivă, legi, ordine, articole de presă, mărturii orale, rapoarte de cercetare, memorii (circa 4.500 de referințe), care au fost ordonate cronologic (1640-2018). Publicarea acestor informaţii deschide noi perspective pentru cercetarea mediei din România, dar poate fi o lectură dulce-amăruie, uneori amuzantă pentru orice român.
Lansarea de sâmbătă a avut loc în cadrul ediției a XII-a a Congresului Internațional de Istorie a Presei (ARIP), care se desfăşoară în perioada 12-13 aprilie 2019, la Iaşi. La acest eveniment au participat 80 de cercetători și cadre didactice, jurnaliști și analiști media din țară și din străinătate: Turcia, Serbia și Republica Moldova.
Congresul a fost organizat de Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării şi Relaţii Publice din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, împreună cu Asociația Română de Istorie a Presei, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași. Parteneri media: Radio România Iaşi şi TVR, filiala locală.