La Muzeul Naţional Cotroceni este deschis, până la începutul lunii iunie, Salonul Artelor Decorative 2019. În anul în care România deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, tema expoziţiei centrale este „Coeziune”. Reporterul nostru, Alla Stâncaru Luncă, a stat de vorbă cu Cosmin Năsui, curatorul expoziţiei.
Cosmin Năsui: Salonul Artelor Decorative 2019 are, ca şi ediţia trecută, patru secţiuni. Prima este New Blood, adică artişti tineri, a doua este o secţiune History, deci ne întoarcem şi înspre o recuperare a artiştilor istorici, avem o secţiune cu generaţia 1969-1971, de la Cluj, cei care au terminat la profesorii Mircea Spătaru şi Ana Lupaş, şase artişti, apoi urmează o categorie Famous în care avem practic trei capsule care sunt identificate cu trei instalaţii de artă: Ileana Dana Marinescu, Marian Gheorghe şi Dorina Horătău.
Reporter: Care sunt noutăţile în acest an faţă de alte ediţii?
Cosmin Năsui: În secţiunile pe care le-am enunţat, fireşte, ele se umplu cu conţinut. Artiştii tineri îi veţi găsi în această categorie, New Blood. Sunt artiste, precum Anca Vintilă Dragu, una dintre, să spunem, cele mai interesante din multe puncte de vedere, apoi Laura Emanuela Zaharia, Oana Mihaela Opincă, Ştefan Szabo./csimion/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 aprilie