În data de 10 aprilie 2018 consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni a participat la conferinţa pedagogilor de naţionalitate intitulată „Rădăcini și aripi”, organizată de către Institutul Pedagogic „Gal Ferenc” din Szarvas (IPGF). La acest institut se pregătesc viitoare cadre didactice care vor deservi școlile și grădinițele comunității românești din Ungaria.
Consulul general român Florin Vasiloni a subliniat în cuvântul său de salut nivelul ridicat al legislației românești privitoare la minoritățile naționale din România; atenția acordată de statul român învățământului în limba română din Ungaria, al cărui nivel trebuie să crească, astfel încât să contribuie la menținerea identității culturale, lingvistice, etnice și religioase a comunității românești din Ungaria.
La eveniment au participat Emil Kuchár, consulul general al Slovaciei la Bekescsaba; Dr. Kiss-Rigo Laszlo, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Csanad (Cenad), intituție susținătoare a IPGF; Dr. Kozma Gabor, rectorul facultăţii din Szarvas; Antal Paulik, purtătorul de cuvânt al slovacilor în parlamentul ungar, Traian Cresta,purtătorul de cuvânt al românilor în parlamentul ungar; Alexandru Fina, vicepreşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, (AȚRU); Krisztina Lukacsi, director în cadrul Oficiului Guvernamental (Prefectura) din judeţul Bekes, s.a. De asemenea au participat cadre didactice de la instituţiile de învăţământ din Ungaria cu profil de naţionalitate (români, slovaci şi germani).
În aceeasi zi, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea, jud. Bihor, a găzduit un eveniment din cadrul Campaniei Naționale “Informare acasă! Siguranță în lume!” (IASL), organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, campanie care vine să sprijine nevoia de informare a cetățenilor români care locuiesc, muncesc, călătoresc sau studiază în afara României. La această manifestare au adresat mesaje Lilla Debelka, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni. Consulul general Florin Vasiloni a oferit publicului prezent aspecte concrete despre competenţele funcţionarilor consulari aflaţi în serviciul extern, despre demersurile de modernizare și informatizare a rețelei consulare române, prin implementarea Sistemului Informatic Consular E-Cons, împreună cu toate subsistemele componente, despre mecanismele puse la dispoziție de statul român pentru protejarea cetățenilor români aflați în afara hotarelor
În data de 11 aprilie, consulul general român Florin Vasiloni a participat la un Concert de orgă la Catedrala Episcopală Romano-Catolic ă din Seghedin (Szeged), susținut de artiștii români Erich Türk și Eduard Iosif Antal. Manifestarea, organizată de către Ambasada României la Budapesta, a promovat valori culturale românești în contextul deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.