Uniunea Europeană a fost întotdeauna lider global în privinţa sustenabilităţii, iar dezvoltarea sustenabilă e clar ancorată în tratatele uniunii, afirmă ministrul de externe, Teodor Meleşcanu. Vorbind la Conferinţa Internaţională cu tema „Agenda 2030: Parteneriate pentru Dezvoltare Durabilă”, Teodor Meleşcanu a mai spus că Uniunea Europeană a jucat un rol important în trasarea ţintelor globale ONU până în anul 2030, în acest domeniu:
Teodor Meleşcanu: „În concluziile Consiliului European este subliniată importanţa centrală a dezvoltării sustenabile pentru Uniunea Europeană, dar şi că este în interesul Uniunii să contribuie şi să joace un rol de lider în aplicarea Agendei 2030 şi a celor 17 obiective ale sale. Consiliul cere accelerarea punerii în practică a Agendei 2030 la nivel global, dar şi în plan intern european, ca o prioritate de ansamblu a Uniunii, în beneficiul cetăţenilor săi şi pentru a-şi susţine credibilitatea la nivel european şi global”.
La conferinţa participă coordonatori la nivel guvernamental care conduc procesul de punere în practică a Agendei 2030, din statele membre ale Uniunii Europene, Parteneriatului Estic, Balcanii de Vest, Asia Centrală, alături de reprezentanţi ai societăţii civile, ne-a informat reporterul Radio România Actualităţi, Carmen Gavrilă./ilixandru/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 aprilie)