Concursul de lucrări de licenţă, dizertaţie sau eseu cu tema – România în NATO -15 ani, va fi lansat joi, 18 aprilie, începând cu ora 10.00, în sala Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în cadrul celui de-al treilea eveniment din cadrul Campaniei #WeAreNATO – „România – 15 ani în NATO. 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Nord-Atlantice”.
Concursul reprezintă o provocare adresată studenţilor din instituţiile de învăţământ superior cu programe de studii de istorie, relaţii internaţionale, ştiinte politice şi studii de securitate, care vor trebui să elaboreze lucrări, eseuri, lucrări de licenţă sau dizertaţie circumscrise temei România în NATO -15 ani.
Jurnaliştii care doresc să participe la activitate vor fi aşteptaţi joi, 18 aprilie, între orele 09.15 – 09.40, în Foaierul Casei Universitarilor, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (Str. M. Kogălniceanu nr. 3).
Persoană de contact pentru detalii suplimentare: căpitan Cătălina Ţurcan, tel. 0766264048.
* * *
În anul 2019 se împlinesc 15 ani de la aderarea României la NATO şi 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, prilej cu care Ministerul Apărării Naţionale, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Educaţiei Naţionale, organizează o serie de evenimente publice.
De asemenea, campania de informare publică #WeAreNATO continuă şi în acest an în România. Campania se organizează în mai multe ţări aliate şi îşi propune să crească încrederea publicului tânăr în capacitatea structurilor Alianţei de a proteja populaţia şi teritoriul aliat şi se concentrează, în special, pe facilitarea accesului tinerilor la informaţii despre NATO prin manifestări dedicate acestora, sprijinite şi de o componentă adaptată mediului virtual.
În ţara noastră, campania este organizată de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Educaţiei Naţionale, cu sprijinul Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO.
Biroul de presă al MApN