Sute de taximetrişti din toată ţara protestează, la această oră, în Piaţa Victoriei din Capitală. Ei sunt nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a legifera prin ordonanţă de urgenţă activitatea platformelor online de transport persoane. Reporterul nostru, Alexandru Lancuzov, este la faţa locului şi ne spune care este situaţia. Bună dimineaţa, Alex.
Reporter: Bună dimineaţa. Taximetriști din toată țara intră în București pe arterele principale, merg în coloană cu avariile pornite, se îndreaptă spre Piața Victoriei. Încă de la ora 6:00 toate spațiile de parcare din zona Guvernului sunt ocupată de taxiuri. Circulația a fost resistematizat în fața clădirii Executivului, sunt restricții și pe șoseaua Kiseleff. Taximetriștii protestează, după ce Guvernul a anunțat că va da o nouă ordonanță de urgență, care să permită transportul alternativ și prin intermediul platformelor online. Vasile Ștefănescu este președintele Confederației operatorilor de transport autorizați din România.
Vasile Ștefănescu: Este absolut o ordonanţă cu dedicație, atâta timp cât această activitate este prevăzută prin legi și respectată de către noi, transportatorii, de-a lungul timpului. Cineva vrea să dea o ordonanță de urgență să autorizeze ceea ce s-a întâmplat timp de patru ani, adică pirateria în transportul de persoane. Dacă totuși se dorește transport alternativ, să fie un capitol separat în Legea 38, în aşa fel încât să aibă aceleași criterii de autorizare, de funcționare, de control și de fiscalizare.
Reporter: Pe altă parte, piaţa de transport persoane din România trebuie să includă și aplicațiile moderne, dar reglementate, a precizat ieri, la o dezbatere în Parlament, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
Bogdan Chiriţoiu: Să ne străduim cu toții să lăsăm la dispozitia consumatorului posibilitatea de a alege care e modalitatea cea mai atractivă, cea mai ieftină pe care și-o dorește. Deci trebuie să acceptăm că în lume s-au inventat niște lucruri noi, platforme sau modalități moderne, facilitate de tehnologie. Ele sunt prezente și în România și trebuie să ne adaptăm cadrul legal ca să facem ca ele să funcționeze într-un mod benefic pentru societatea. Atâta timp cât concluzia este ‘hai să interzicem pe ăilalţii ca să rămânem numai noi’, asta nu mi se pare că e un lucru bun pentru consumatorul român.
Reporter: Protestul taximetriștilor este autorizat, restricțiile din Piața Victoriei pot dura până după-amiază.
Realizator: Mulțumim. A fost, din Piața Victoriei, Alexandru Lancuzov./denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 aprilie)