Şedinţă comună a celor două Camere pentru avizul solicitat de preşedintele Iohannis privind organizarea referendumului din 26 mai

Astăzi, la Parlament, este programată şi o şedinţă comună a celor două Camere pentru avizul solicitat de preşedintele Klaus Iohannis privind organizarea referendumului naţional referitor la situaţia din justiţie. Nu se anunţă dezbateri tensionate, după ce documentul a primit, ieri, girul unanim al parlamentarilor din comisiile juridice.
Reporter: Alina Stănuţă – Senatorii și deputații se reunesc de la ora 10:00, în ședință comună, pentru a dezbate și vota solicitarea președintelui Klaus Iohannis de organizare a referendumului pe 26 mai. Avizul legislativului este unul consultativ, iar comisiile juridice reunite au avizat în unanimitate cererea șefului statului. La începutul lunii aprilie, președintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului o scrisoare cu privire la temele referendumului național, care va fi organizat pe 26 mai. Acestea vizează interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție și interzicerea adoptării de ordonanțe de urgență în domeniul justiției. La referendumul, care va fi organizat în aceeași zi cu alegerile europarlamentare, șeful statului vrea să îi mai întrebe pe români și dacă sunt de acord ca și alte autorități, în afara Avocatului Poporului, să poată sesiza Curtea Constituțională asupra unor ordonanțe de urgență. De altfel, președintele Klaus Iohannis a organizat, săptămâna trecută, consultări cu partidele parlamentare pe tema justiției și a referendumului. Partidele din opoziție și grupul minorităților naționale s-au declarat atunci în principiu de acord cu referendumul dorit de președintele Klaus Iohannis. Şi liderii PSD au anunțat că nu se opun organizării acestei consultări populare./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 aprilie)