Declaraţie a ministrului muncii, Marius Budăi

Ministrul muncii, Marius Budăi, a declarat pentru postul nostru de radio că ştirea potrivit căreia 500 de mii de pakistanezi ar urma să vină să muncească în România este falsă. El a explicat că Guvernul a aprobat pentru acest an numărul maxim de muncitori străini care pot veni să lucreze în ţara noastră:

Marius Budăi: Această ştire nu este dintr-o sursă oficială din România. Eu ce pot să vă spun la această dată, într-adevăr, avem un deficit al forţei de muncă în România, dar noi avem hotărâre de guvern la această dată un contingent aprobat de 20 de mii de lucrători pentru anul 2019. Cu siguranţă, acest contingent poate fi mărit, dar repet nu pentru o ţară anume, este un contingent total pentru toate statele terţe la nivel global şi ne referim la lucărători permanenţi, detaşaţi, stagiari, şi nu avem aşa ceva la această dată, noi nu avem asemenea discuţii, în concluzie este o ştire falsă.

Reporter: Ministrul Muncii mai spune că până în prezent la Inspectoratul General pentru Imigrări au fost depuse 6000 de solicitări din partea unor cetăţeni straini, care vor să muncească în România./lcoman/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 aprilie