Acum 152 de ani (1867) era promulgată prima lege monetară a României (Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale), prin care se adoptau ca unitate monetară naţională „leul” (marcat cu valoarea şi armele/stemele ţării, fără vreun semn distinctiv al puterii suzerane, cum prevedea firmanul din 11/23.X.1866), cu 100 de bani, precum şi sistemul monetar zecimal al Uniunii Monetare Latine, bazat pe bimetalism – aur şi argint. Legea a intrat în vigoare la 1/13.I.1868. La data de 3.V.1997, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea sistemului monetar modern al leului, a fost inaugurat Muzeul Băncii Naţionale a României (22.IV/4.V).
RADOR (22 aprilie)