Şeful Roskomnadzor (Serviciul federal rus pentru control în domeniul comunicaţiilor, al tehnologiilor informaţionale şi mass-media), Aleksandr Jarov, a cerut să nu se compare legea privind stabilitatea segmentului rusesc de internet Runet cu experienţa Chinei în acest domeniu. Menţionăm că, luni, Consiliul Federaţiei a aprobat legea privind Runet şi acum documentul a fost trimis spre semnare preşedintelui rus. „Unii încearcă să compare această lege cu experienţa Chinei în acest domeniu. Dar vreau să vă asigur că această lege nu are nicio legătură cu China” – a declarat Jarov, luând cuvântul în şedinţa camerei superioare a Parlamentului rus. Acesta a explicat că departamentele de profil din China acţionează în această sferă după principiul „listei albe”, adică „acest lucru este permis, restul este interzis”, pe când în Rusia se propune desfăşurarea activităţii după principiul „listei negre”, adică „este interzis doar ceea ce cade sub incidenţa legii”. Aleksandr Jarov şi-a exprimat convingerea că această lege nu va afecta activitatea operatorilor de comunicaţii./ssirbu/ilapadat
(www.ria.ru – 22 aprilie)