Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care, potrivit calendarului creştin, este pe 23 aprilie, va fi sărbătorită de Biserică, în acest an, la data de 29 aprilie. Conform unei rânduieli a creştinismului răsăritean, sărbătorile Sfinţilor mari care cad în timpul Săptămânii Patimilor se mută în a doua zi de Paşti, pentru a fi păstrat caracterul sobru al ultimelor zile înainte de Învierea Domnului. Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai importanţi martiri creştini din secolul al 4-lea, este şi patronul spiritual al Forţelor Terestre Române. La Slobozia au loc astăzi manifestări speciale cu acest prilej, iar la Feteşti este marcată, în avans, Ziua Veternilor. Corespondenta noastră, Clementina Tudor, este în direct şi ne oferă mai multe informaţii. Bună dimineaţa!
Reporter: Cele două evenimente militare au loc în Ialomiţa începând cu ora 11:00, când la Slobozia, în parcul de la Catedrală, vor fi depuse coaroane de flori la Monumentul col. Popescu, unde va avea loc şi o paradă militară. În acelaşi timp, la Feteşti, vor fi prezentate albumul şi expoziţia cu fotografii ale veteranilor ialomiţeni imortalizaţi la Centenar. În judeţ mai trăiesc 80 de veterani, care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial şi au petrecut până la 4 ani prin tranşee şi în lagărele de prizoneri. Printre aceştia se numără Turturică Gheorghe de 98 de ani din Feteşti, care a luptat cu Regimentul 4 Vânători din Batalionul 6 în URSS şi Ucraina, în perioada 1 martie 1942 – 10 octombrie 1944. El a fost decorat cu Medalia Bărbăţiei şi Credinţă, de asemenea Tănăsie Tudor, care împlineşte săptămâna aceasta 100 de ani, a luptat cu Regimentul 37 Artilerie în URSS în perioada 10 septembrie 1942 – 7 iulie 1943. Evocarea sacrificiului pentru ţară şi neam se va face în cadrul Galeriilor Lumina, în prezenţa reprezentanţilor veteranilor de război, începând cu ora 11:00./lcoman/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 aprilie