Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga l-a transmis astăzi reprezentanților AZVI SA că le va rezilia contractul dacă până în data de 20 mai 2019 nu reiau lucrările pe DN 73.
El le-a atras atenția că situația actuală nu mai poate continua și că nu este interesat de motivele pe care constructorul le invocă pentru întârzierile constante de până acum.
“ Pe data de 20 mai venim din nou în control pe șantier și dacă nu vă găsim la lucru, pe data de 21 mai vă reziliem contractul !
Trebuie să întelegeți că nu sunteți într-o stațiune de odihnă. Ați semnat un contract cu noi și trebuie să-l respectați! Nu mai avem nevoie de scuze!”, le-a transmis Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga, reprezentanților Antreprenorului.
El le-a mai atras atenția că rezilierea contractului va atrage după sine emiterea unui certificat negativ, ceea ce nu îi va mai permite acestui Constructor să participe timp de trei ani la licitații publice în România sau în alt stat al Uniunii Europene.
“ Ați câștigat licitația pentru modernizarea DN 73 pentru că aveți experiență și palmares.
Dar ceea ce faceți în Romania vă descalifică. Nu știu dacă în Spania procedați la fel !”, a adăugat Directorul General al CNAIR.
Narcis Neaga le-a reamintit reprezentanților AZVI SA că anul trecut a mai avut o discuție cu aceștia tot pe tema lipsei de mobilizare.
“ Anul trecut, în luna august am mai avut o discuție cu dvs. ca urmare a revoltei cetățenilor și primarilor din zona Râșnov – Bran, care nu mai suportă ce se întâmplă acolo.
Ati venit la întâlnire cu tot felul de promisiuni, grafice și propuneri. Nu ați făcut însă nimic de atunci! Ne vedem pe data de 20 mai !” a concluzionat Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga.
Lucrările pentru modernizarea DN 73, finanțate din fonduri europene, au început în luna mai 2014, iar la ora actuală au ajuns la un stadiu fizic de doar 42,00%.
Licitația pentru contractul în valoare de 275,86 mil lei a fost câștigat la momentul respectiv de Asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development – Tractebel, căreia până la ora actuală CNAIR SA i-a plătit peste 45% din valoarea contractului.
DN73 are o lungime totală de 103 de kilometri și asigură leagătura dintre Municipiul Brașov și Municipiul Pitești.