Secţia specială de investigare a magistraţilor a fost unul dintre subiectele discutate astăzi la întrevederea reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia cu parlamentarii din Comisia specială privind legile justiţiei. Experţii internaţionali au dorit să afle care a fost urgenţa în privinţa emiterii ordonanţelor pentru modificarea legilor justiţiei. Parlamentarii puterii au explicat necesitatea adoptării ordonanţelor pentru a corecta neconcordanţe şi pentru a clarifica anumite aspecte în lege. Reprezentanţii opoziţiei au dorit să afle părerea reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia în privinţa adoptării Codului Penal şi a celui de Procedură Penală, însă demersul a fost fără succes./roprea/gioan
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 aprilie