Vineri, 26 aprilie, se împlinesc 25 de ani de la plecarea la Domnul a marelui actor George Constantin.
George Constantin s-a născut la 3 mai 1933, părinţii săi fiind Tănase, șofer la Fabrica de Țigarete, iar mama, Elena, casnică. A locuit, într-o casă „de serviciu”, din cartierul Regie al Bucureștiului, alături de părinţi şi de sora sa, Maria.
A urmat moartea timpurie a tatălui său, mutarea familiei în Cartierul Ghencea, apoi spaima bombardamentelor din aprilie 1944, foametea şi sărăcia acelor ani.
În anul 1943, George avusese prima întâlnire cu teatrul, la Cinematograful „Muncă și Lumină” din cartierul Uranus, care avea să devină una dintre sălile Teatrului Armatei.
La vârsta de 15 ani, se înscrie la o școală profesională de pe lângă Întreprinderea de Construcții de Avioane (ICAR) din București, la specializarea „ajustaj”.
În anul 1949, profesoara Ella Butffy, de la fostul „Pension Elena Doamna”, a venit aici pentru a descoperi tinere talente pentru o trupă de teatru de amatori.
George Constantin avea să impresioneze în rolul lui Tipătescu din „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, iar acest debut avea să-l inspire pentru o viitoare carieră artistică.
După o încercare eşuată în anul 1951, în anul următor este admis la Institutul de Teatru şi Film, la clasa maestrului Nicolae Bălțățeanu, asistenți fiind Ion Cojar și Vlad Mugur.
În perioada studenţiei, la 26 septembrie 1954, Vlad Mugur îl distribuie în rolul principal, Alexe, din „Drumul soarelui” de Virgil Stoenescu. În anul 1956, a absolvit Institutul de Teatru alături de alți viitori mari actori ai Promoției de Aur a Teatrului Românesc, spectacolul de absolvire fiind „Tragedia optimistă”, unde realiza un rol de ofițer.
După absolvire, George Constantin este repartizat la Teatrul Armatei, viitorul Teatru Nottara, iar primul său rol a fost Serghei din „Mama și copiii ei” de A. N. Afinoghenov, în regia lui Gheorghe Jora. Au urmat roluri interpretate cu dăruire, secretarul din „Împricinații”, de Racine, Tranio din „Femeia îndărătnică” de W. Shakespeare, în regia lui George Rafael, soldatul din „Invazia” de Lev Savin, în regia lui Ion Șahighian, Sava în „Din noapte spre zori” de Mircea Mohor, regia Ion Șahighian şi Andrieș din „Stânca miresii” de Ion Dragomir, în regia aceluiaşi Ion Șahighian.
A colaborat cu regizoarea Sanda Manu, pentru rolul profesorului Henry Higgins din „Pygmalion” de G. B. Shaw, în 1959, pentru care a primit Premiul I pentru Tineri Actori, pentru El din piesa „Acest animal ciudat” de Gabriel Arout după A. P. Cehov, Anchetatorul Porfiri din „Crimă și pedeapsă” de Gabriel Arout după F. M. Dostoievski, în 1970, sau rolul Meșterul din „Pentru lacrimi” de Viktor Rozov.
Cu regizorul George Teodorescu a colaborat în Antoniu și Cleopatra, în 1961, de W. Shakespeare, în rolul Sextus Pompeius, și pentru cel al lui Dmitri Karamazov din „Frații Karamazov”, în 1962, după F. M. Dostoievski.
George Constantin a fost actorul acela grav, cu imense înclinații spre dramă și tragism, căruia rolurile cehoviene i s-au potrivit de minune. De două ori a fost Ivan Petrovici Voinițki din Unchiul Vania. Prima dată în anii ’70, în regia lui Ion Olteanu, pe scenă la Nottara, și a doua oară în 1985, în regia lui Alexa Visarion, pe scenă la Bulandra, alături de Ion Besoiu și Victor Rebengiuc, de Rodica Tapalagă și Beate Fredanov.
George Constantin i-a întruchipat pe Leonid Andreevici Gaev din „Livada de vișini”, în 1988, la Teatrul Nottara, în regia lui Dominic Dembinski, Țiganov din „Barbarii” de Maxim Gorki, în 1976, la Teatrul Nottara, în regia lui Alexa Visarion, Prohor Borisovici Hrapov din „Vassa Jeleznova”, în 1989, la Teatrul Național.
A fost activistul Pavel Proca din „Steaua polară” de Sergiu Farcășan, pentru care a primit Premiul I pentru Tineri Actori, Nicolae Roșca din „Oricât ar părea de ciudat” de Dorel Dorian, la Teatrul Mic, o altă partitură recompensată cu Premiul pentru cel mai bun rol într-o piesă românească, a fost Stomil în 1967, la Teatrul Mic, în „Tango”, iar pe scena Naționalului a fost „Regele Lear”, în anul 1970.
Marele actor i-a întruchipat, de asemenea, pe Neînțelesul Pietro Gralla din „Act venețian” la Teatrul Nottara, în regia lui Emil Mandric, sau pe Șerban Saru-Sinești din „Jocul ielelor”, în 1965, la Teatrul Mic, în regia lui Crin Teodorescu, a făcut rolul titular din Henric al IV-lea de Pirandello, în regia lui Lucian Giurchescu şi a fost Sir John Falstaff în „Henric al IV-lea” de W. Shakespeare, sub îndrumarea aceluiași regizor, a fost Fortinbras, regele Norvegiei, din „Hamlet”, și Timon din „Timon din Atena”, în 1978, pentru care a primit Premiul Criticii, i-a întruchipat pe Grigore Bucșan din „Ultima oră” de Mihail Sebastian la Teatrul Nottara, în regia lui Valeriu Moisescu, şi pe Domnul Jourdain din „Burghezul gentilom”, în 1989, de Molière, în regia lui Alexandru Dabija.
Ultimul rol în teatru al lui George Constantin a fost Harpagon din „Avarul de Molière”, în regia lui Mircea Cornișteanu, a cărui premieră a avut loc pe 6 aprilie 1994.
În anii ’60, George Constantin s-a căsătorit cu mezzosoprana Iulia Buciuceanu, de origine basarabeană, o personalitate remarcabilă a liricii românești, sora marii actriţe Tamara Buciuceanu. Părinţii au transmis fiorul artei fiului lor, Mihai, născut la 30 septembrie 1964, la rându-i un actor de succes.
George Constantin a fost distribuit şi în zeci de producții pentru micul ecran, în seriale și spectacole de teatru TV. Câteva dintre aceste sunt „Urmărirea”, în regia lui Radu Gabrea, „August în flăcări” de Alexandru Tatos și Dan Pița, „Războiul Independenței” de Gheorghe Vitanidis, Sergiu Nicolaescu și Doru Năstase, „Racheta albă”, un serial de aventuri, pentru copii, în care îl joacă pe Profesorul Axinte, a fost Pietro Gralla din „Act venețian” de Camil Petrescu, Petru Rareș din piesa lui Horia Lovinescu, Porfiri din „Crimă și pedeapsă” de F. M. Dostoievski, Bucșan din „Ultima oră” de M. Sebastian, și Falstaff din Henric al IV-lea de W. Shakespeare.
De asemenea, George Constantin i-a interpretat pe Andrei din „Trei surori” de A. P. Cehov, în regia lui Ion Barna, Lopahin din „Livada de vișini” de A. P. Cehov, în regia lui Cornel Todea, a jucat în „Invitație la castel” de J. Anouilh, sub îndrumarea aceluiași regizor, „Corupție la Palatul de Justiție” de Ugo Betty, „Rața sălbatică” de Henrik Ibsen, în rolul Menelau din „Troienele” lui Euripide.
În anul 1960, George Constantin a debutat în film, în producţia lui Savel Stiopul, „Aproape de soare”, în care a jucat alături de Florin Piersic și Vasilica Tastaman.
Câteva din zecile de filme de succes în care a jucat sunt „Un surâs în plină vară”, în 1963, „La porțile pământului”, în 1965, ambele în regia lui Geo Saizescu, „Procesul alb”, de Iulian Mihu, în 1965, „Diminețile unui băiat cuminte” (1967) de Andrei Blaier, a fost Pazvanoglu-pașă de Vidin din „Răpirea fecioarelor”, în 1968, a jucat în „Răzbunarea haiducilor”, în 1968, în „Reconstituirea”, în 1969, de Lucian Pintilie, un film de succes, în care George Constantin joacă rolul Procurorului, în „Cu mâinile curate” (1972), „Ultimul cartuș”, în 1973, „Dincolo de nisipuri”, în 1973, de Radu Gabrea, „Muntele ascuns”, în 1974, de Andrei Băleanu, în filmul lui Mircea Veroiu, „Între oglinzi paralele” (1978), în „Iancu Jianu zapciul”, în 1980 și „Iancu Jianu, haiducul”, în 1981.
De asemenea, George Constantin a fost remarcabil în filme precum „Duelul” (1981), în rolul Prefectului de Poliție, în „Ștefan Luchian” (1981), film biografic regizat de Nicolae Mărgineanu, în „Înghițitorul de săbii” (1981) de Alexa Visarion, „Saltimbancii” (1981) de Elisabeta Bostan, „Orgolii” (1981) de Manole Marcus, „Întunecare” (1985) de Alexandru Tatos, a fost Unchiul Michel din „Cuibul de viespi” (1986) de Horia Popescu, Golfalone, împătimitul de jocuri de cărți din „Totul se plătește” (1987), în regia lui Mircea Moldovan, a jucat într-un film american, fiind Jock din „Getting Lucky” (1990) în regia lui Michael P. Girard, a jucat în „Cel mai iubit dintre pământeni” de Șerban Marinescu, cu Ștefan Iordache în rolul titular, iar în 1993 filma pentru o coproducție în regia lui Lucian Pintilie, „O vară de neuitat” – ultimul său film -, cu Claudiu Bleonț și englezoaica Kristin Scott Thomas, aceasta fiind şi prima întâlnire oficială pe platourile de filmare cu fiul său, actorul Mihai Constantin.
George Constantin a fost o prezenţă permanentă în spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic, pentru care a înregistrat peste 500 de spectacole, un record încă neegalat. Primele creaţii radiofonice semnate George Constantin au fost realizate, sub bagheta fostului său coleg de institut, regizorul Dan Puican, care i-a oferit o vastă paletă de roluri, de la Shakespeare la Schiller, de la Beaumarchais la Hemingway și până la impresionanta integrală Cehov, realizată în anii ‘80, în care George Constantin a fost o prezenţă impresionantă.
Printre rolurile realizate de actor pentru Teatrul Radiofonic se află „Apostol” (1981) de Cezar Petrescu, „Casa de la miezul nopţii” de Fănuş Neagu, „Apus de soare” (1984) de Barbu Ştefănescu Delavrancea, „Ultima oră” (1988) de Mihail Sebastian, „Nunta însângerată” (1989) de Federico García Lorca, „Europolis” după Jean Bart, „A doua tinereţe” (1991), „Patima roşie” (1992), ambele semnate de Mihai Sorbul, piesa lui Marcel Achard, „Acela care îşi trăia moartea” (1992), în piesele lui Cehov, „Pescăruşul” (1980), „Trei surori” (1981), „Livada de vișini” (1983) și „Unchiul Vanea” (1984).
În anul 1967, George Constantin a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Merele nostru actor a plecat la cele veşnice la 26 aprilie 1994, lăsând un gol imens în universul teatral românesc.
În memoria tatălui său, Mihai Constantin, a creat Fundația Culturală „George Constantin” care susține și promovează activitățile teatrale, mai ales în rândul tinerilor.
În anul trist al despărţirii, 1994, regizorul Alexandru Darie realiza un documentar pentru televiziune, intitulat „Magistre, fără seamăn, slavă!”, după prima replică a lui Ariel (interpretat de Florian Pittiș) din „Furtuna” lui Liviu Ciulei, cu George Constantin înveșmântat în cămașa lui Prospero, iar în 1999, criticul de teatru Florica Ichim îi dedica un volum de mărturii ale unor parteneri de scenă excepționali și regizori celebri, intitulat „George Constantin și comedia sa umană”, apărut la Editura Gramar din București și reeditat în 2004 de către Fundația Culturală „Camil Petrescu”.
Tot în anul 1999, sub îngrijirea lui Mihai Constantin, a apărut la Editura Casa Radio, în colaborare cu Fundația „George Constantin”, compact-discul George Constantin – „Magistre fără seamăn, slavă…” , care cuprinde 10 fragmente din spectacole radiofonice: „Ghepardul” după G. Tomasi di Lampedusa (2 fragmente), „Paracliserul” de Marin Sorescu, „Bătrâna actriță” în rolul soției lui Dostoievski de Eduard Radzinki, „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov, „Doctor fără voie” de Molière, „Echilibru fragil” de Edward Albee, „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă” de Horia Lovinescu, „Henric al IV-lea” și „Furtuna” de William Shakespeare.
La 19 mai 2004, Studioul de teatru T2 al Radiodifuziunii, a primit numele George Constantin şi tot în memoria sa, există în prezent Festivalul Internaţional de Teatru pentru elevi „George Constantin”, iar Sala Studio a Teatrului Nottara, a primit numele său.
La 3 mai 2009, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat premiera spectacolului radiofonic „George Constantin – un artist pentru eternitate…”, după un scenariu radiofonic de Simona Vasiliu. Amintirile despre George Constantin au fost evocate de: Mihai Constantin, Irina Petrescu, Dana Dogaru, Radu Beligan, Ion Besoiu, Horaţiu Mălăele, George Marcu, Lucian Pintilie, Sorana Coroamă Stanca, Liviu Ciulei, Horia Lovinescu, Ştefan Iordache, Florian Pittiş şi Vlad Mugur.
În anul 2016, de Ziua Mondială a Teatrului, George Constantin a primit postum o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului şi Placheta Oraşului Bucureşti, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului şi filmului. La ceremonie a participat actorul Mihai Constantin, fiul lui George Constantin.
