Unul dintre cele mai importante ziare americane, „The Washington Post”, a afirmat că Donald Trump a făcut, până în prezent, 10.000 de afirmaţii false sau care au indus în eroare de când a preluat funcţia, în 2016. „The Washington Post” susţine că cea mai frecventă minciună este aceea că zidul „lui” este deja în construcţie. Printre ale exemple se numără afirmaţiile sale care susţin că a aprobat cea mai mare reducere de taxe din istorie sau aserţiunea potrivit căreia democraţii susţin uciderea nou-născuţilor./aionita/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 aprilie)