De peste zece ani, mii de medici români şi-au părăsit ţara pentru a profesa în restul Uniunii Europene, în special în Franţa şi în Marea Britanie. La momentul Brexitului şi al unei dezvoltări tot mai rapide a României, unii, ezitanţi, îşi pun problema oportunităţii unei întoarceri.
După opt ani de profesat în Regatul Unit, Horaţiu Ioani, pratician român, a decis să se întoarcă în ţară. «M-am gândit că sunt mai de folos în România», explică neurochirurgul, care profesează deja la spitalul Colentina din Bucureşti. La fel ca el, numeroşi medici români exilaţi în Marea Britanie sau în alte ţări ale Uniunii decid să se întoarcă pentru a profesa în ţara lor de origine.
Lipsă de consideraţie şi corupţie
Din 2007, de la intrarea României în Uniune, peste 14 000 de profesionişti din domeniul sănătăţii au părăsit România pentru a se instala în alte ţări europene. Aceşti medici caută salarii mai bune şi condiţii mai bune de viaţă şi de exercitare a profesiei lor, dar nu doar atât. Medicii români denunţă de asemenea lipsa de consideraţie şi corupţia care domnesc în ţara lor. «În Marea Britanie, personalul sanitar este apreciat, fiind văzut şi apreciat ca oameni gata să se sacrifice pentru binele altora», explică Adriana Silişteanu, infirmieră stabilită la Londra de zece ani. «În România, tinerii practicieni nu au nici măcar dreptul la o opinie».
Astăzi, dezvoltarea economică a României, care rămâne una din ţările cele mai sărace ale Uniunii Europene, dar şi apropierea Brexitului (4 500 de cadre româneşti muncesc în Regatul Unit) ar putea încetini fluxul exodului şi ar putea crea o mişcare de reîntoarcere în ţară.
Dacă în 2016, 80% dintre studenţii la medicină din România declarau că doresc să plece din ţară la încheierea cursurilor, trendul actual este încetinit, potrivit autorităţilor. Guvernul român face tot ce poate pentru a evita această fugă a creierelor şi pentru a remedia deşertificarea medicală. România înrtegistrează una din cele mai slabe densităţi de medici din UE (58 000 de medici la 19 milioane de locuitori). De la începutul lui 2018, autorităţile au dublat salariile în sectorul medical public.
Franţa este şi ea una din principalele ţări de destinaţie a medicilor români. Aceşti medici străini sunt adesea singurul mijloc de remediere a deşertificării medicale. Astfel, potrivit unui raport al Consiliului naţional al Ordinului Medicilor, 45% dintre medicii recent instalaţi în regiunea Corrèze (sud-vestul Franţei) şi-au obţinut diploma în străinătate.
JOURNAL INTERNATIONAL DE MEDICINE (Franţa), 29 aprilie 2019 – Autor: Quentin Haroche
Traducerea: Ruxandra Lambru