Sanctitatea Sa Papa Francisc va efectua o vizită Apostolică în Bulgaria, în perioada 5-7 mai, în oraşele Sofia şi Rakovski. Pentru a permite tuturor cetăţenilor bulgari şi oaspeţilor celor două oraşe să aibă acces la evenimentele din programul Sfântului Părinte, toate instituţiile implicate direct şi-au coordonat activităţile. Scopul este de a obţine o eficienţă maximă în protejarea ordinii publice, organizarea traficului şi combaterea criminalităţii. Cetăţenii şi oaspeţii capitalei bulgare vor putea participa la trei evenimente principale ale programului Papei Francisc – duminică, 5 mai, la ora 13:00, Sanctitatea Sa va rosti rugăciunea „Regina Coeli”, în Piaţa Aleksandăr Nevski, iar la 16:45, în Piaţa Cneaz Alexandru I, Papa Francis va oficia Sfânta Liturghie. Al treilea eveniment de la Sofia se va desfăşura pe 6 mai, în Piaţa Independenţei, unde, în prezenţa reprezentanţilor diverselor confesiuni religioase, papa va rosti „Rugăciunea pentru pace”. În oraşul Rakovski, Sanctitatea Sa va oficia Sfânta Liturghie, la care 242 de copii vor primi pentru prima dată Sfânta Împărtăşanie, în Biserica Inima Preasfântă a lui Isus. Accesul cetăţenilor la evenimentele organizate cu acest prilej va fi permis doar prin punctele de control şi verificare înfiinţate special. Informaţiile necesare privind aceste puncte de control vor fi publicate pe site-ul oficial despre vizita Papei Francisc în Bulgaria – www.popeinbulgaria.gov.bg, pe site-urile Ministerului de Interne, Direcţiei locale de Poliţie Sofia şi Direcţiei locale de Poliţie Plovdiv./ddaniela/pvelisar
(www.dariknews.bg – 1 mai)