Joi, 2 mai, se împlinesc 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor, el fiind considerat cel mai important reprezentant al Renașterii italiene.
Leonardo di ser Piero da Vinci s-a născut la 15 aprilie 1452, la Vinci, în Italia, fiind fiul nelegitim al lui Messer Piero Fruosino di Antonio da Vinci, un notar florentin bogat, și al Caterinei, o femeie simplă de la țară.
Primii ani din viață i-a petrecut alături de mama sa, în cătunul Anchiano, iar începând cu anul 1457 a locuit alături de tatăl său, în micul oraș Vinci.
Copilul a primit o educație aleasă, deprinzând de mic tainele scrisului, cititului, limbii latine, geometriei și matematicii.
Leonardo a început prin a scrie cu mâna stângă, dar a fost învăţat să scrie şi cu mâna dreaptă, de la o vârstă fragedă. Abilitatea de a folosi ambele mâini, atât pentru a scrie cât şi pentru operele sale, avea să devină una din explicaţiile pentru calitatea artistică ridicată şi pentru originalitatea acestora.
Interesantă este o întâmplare din copilăria sa: un țăran din vecinătate și-a confecționat un scut, apoi i-a cerut tânărului da Vinci să picteze ceva pe fața acestuia. Copilul a pictat un monstru ce scotea foc pe nări, o realizare atât de expresivă, încât tatăl său a arătat scutul unui negustor de artă florentin, care l-a cumpărat imediat, vânzându-l mai apoi Ducelui de Milano. Leonardo da Vinci da dovedit, aşadar, încă de mic, un talent ieșit din comun.
În anul 1466, se mută, alături de tatăl său la Florenţa, unde tânărul a devenit ucenicul artistului Andrea di Cione, cunoscut sub numele de Verrocchio, al cărui atelier era renumit în Florența.
Aici el va studia intens tehnicile desenului, modelarea artistică, tehnicile picturii în ulei și tempera, tainele metalurgiei și prelucrării metalelor, chimiei, mecanicii și tâmplăriei.
La scurtă vreme, Leonardo ajunge să picteze atât de bine, încât maestrul său se va simţi umilit. Spre exemplu, la „Botezul lui Hristos”, el va picta un înger care ridică roba lui Isus într-o manieră mult superioară celei a maestrului său, încât, se spune, Verrocchio n-ar fi dorit să mai picteze vreodată.
În anul 1472, este admis în Ghilda Sf. Luca, a artiștilor și doctorilor, continuând colaborarea cu cel ce-i fusese profesor, chiar dacă tatăl său s-a oferit să-i finanţeze propriul atelier.
Devine membru al breslei pictorilor din Florența, intrând în legătură cu personalităţi artistice importante ale acelor vremuri, precum Michelangelo.
În 5 august 1473, este datat primul său desen al său cunoscut în zilele noastre – şi denumit „Peisaj 8P” -, reprezentând un peisaj cu valea râului Arno şi Castelul Montelupo, aflate în proximitatea Florenţei.
În anul 1476, tribunalul din Florența a primit un denunț anonim, în care patru tineri, printre care și Leonardo da Vinci, erau acuzați de sodomie. Fiindcă acuzațiile n-au putut fi probate, dosarul a fost clasat.
Au urmat două lucrări, „Madonna Benois” – în 1478, aflată acum la Muzeul Ermitage din St. Petersburg – şi „Madonna Litta”, iar în 1481, a început „Închinarea magilor”, lucrare care va rămâne neterminată. A realizat, în anul 1479, un alt desen renumit, o scenă macabră reprezentându-l pe Bernardo Baroncelli spânzurat, în legătură cu asasinarea lui Giuliano, fratele lui Lorenzo de Medici, în cadrul conspirației Pazzi.
În această perioadă, artistul demonstează aptitudini inovative în organizare a spaţiului şi în planificarea unor compoziţii simple, aceste abilităţi fiind remarcate în pictura „Adorarea Magilor”, realizată în 1481 şi expusă acum la Galeria Uffizi din Veneţia.
În 1482, s-a stabilit la Milano, unde a realizat, un an mai târziu „Fecioara din grota cu stânci” pentru biserica San Francisco din Milano – o lucrare expusă acum la Muzeul Luvru din Paris.
A lucrat, de asemenea, schițe pentru cupola Domnului din Milano, a realizat proiecte urbanistice și a început să lucreze la un „Tratat de pictură”.
În anii 1489 şi 1490, da Vinci realizează „Doamna cu hermină”, o lucrare care este expusă, în prezent, la Muzeul Czartoryskich din Cracovia, iar în 1492 realizează „Omul vitruvian”, un desen care reprezintă un studiu al proporțiilor corpului uman şi care se află acum în colecţia Galeriei Academia din Veneţia.
În anul 1493, a expus modelul în mărime naturală, în lut, al statuii ecvestre a lui Francesco Sforza, prin care a reușit să rezolve în sculptură problema mișcării și a echilibrului, iar în perioada 1495-1498, realizează faimoasa „Cina cea de taină”, pentru Mănăstirea Santa Maria delle Grazie din Milano, o frescă pictată în refectoriul (sala de mese), reprezentând momentul în care Isus, înconjurat de discipolii săi, ia ultima cină, înainte să fie arestat și condamnat la moarte, care surprinde momentul în care acesta rostește fraza profetică: “unul din voi mă va vinde”. Scena surprinde consternarea discipolilor Mântuitorului la auzul vorbelor acestuia. Lucrarea măsoară 460 x 880 cm și a fost executată în tempera și ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos. În anul 1980, împreună cu biserica și cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a fost declarată de către UNESCO parte a patrimoniului mondial al umanității.
În 1498, începe să lucreze la un „Tratat de anatomie”, iar după anul 1500, va ajunge din nou la Florența, unde în următorii ani se va dedica construirii unui „aparat de zburat”.
Se ocupă apoi cu ridicarea de fortificaţii, pentru condotierul Cesare Borgia, realizând astfel de construcţii în Umbria, Romagna sau Toscana. Opera sa arhitecturală cuprinde numeroase proiecte, precum fortificațiile castelului Sforza din Milano sau planuri de sistematizare pentru orașele Florența şi Rovegna.
Între anii 1503-1506, Leonardo pictează „Gioconda”, sau „Mona Lisa”, lucrare care a fost considerată o metamorfoză a artei portretului şi care a rămas, până în prezent, cea mai renumită pictură din lume şi care poate fi admirată la Muzeul Luvru din Paris.
Lucrarea este o pictură în ulei, pe lemn de plop, cu dimensiunea de 77 x 53 cm, iar vivacitatea și ambiguitatea fizionomiei Giocondei se datorează procedeului de pictură „sfumato”, dând tabloului un aer misterios, având drept caracteristică principală surâsul enigmatic al Giocondei.
Leonardo da Vinci a fost pasionat şi de studiul zborului păsărilor, despre care a scris mai multe studii, printre care „Codex asupra zborului păsărilor”, în anul 1505.
În perioada 1506-1513, se va afla în slujba regelui Carol al XII-lea al Franței, în această perioadă pictând „Ioan Botezătorul” – aflată acum la Muzeul Luvru din Paris -, „Neptun”, „Baccbus” sau „Leda”.
În anul 1515, a realizat o hartă a lumii, iar în anul 1516, se stabileşte în Franța, în Castelul Cloux, aproape de Amboise, unde a trăit ultimii ani, fiind însoțit de ucenicul său, contele Francesco Melzi, şi având alocată o pensie de 10.000 de scuzi italieni.
Trebuie spus că, mai ales spre sfârşitul vieţii, Leonardo da Vinci câştiga din operele sale sume considerabile.
Leonardo da Vinci a inventat sau perfecționat nenumărate mașini industriale și militare – de săpat, tipografice, cuptoare metalurgice ori un sistem mobil de baricade – şi a inventat parașuta. Însă cei care i-au cercetat munuţios activitatea, apreciază că pasiunea pentru știință a lui Leonardo a fost mai mult contemplativă, fiindcă în contextul în care artistul a înecrcat să înțeleagă diverse fenomene, descriindu-le detaliat și reprezentându-le printr-un desen minuţios, nu a putut realiza experimente practice pe motiv că nu a aprofundat suficient matematica.
Leonardo da Vinci a trecut la Domnul la 2 mai 1519 – nu înainte de a chema un preot pentru a se spovedi și împărtăși – , găsindu-şi odihna de veci la Mănăstirea „San Fiorentino” din Amboise, unde, conform dorinței sale, 60 de cerșetori au însoțit cortegiul funerar, fiecare fiind răsplătit cu o sumă de bani stabilită în prealabil de Leonardo. Contele Melzi a fost principalul moștenitor și executorul său testamentar, lui fiindu-i lăsate picturile, desenele, biblioteca, uneltele și alte obiecte personale ale artistului, precum și o sumă considerabilă de bani.
