Procurorul Bogdan Licu şi-a început azi activitatea în cadrul mandatului de şef interimar al Parchetului General, după ieşirea la pensie a lui Augustin Lazăr. Bogdan Licu a fost delegat de Secţia pentru Procurori a CSM ca procuror general, până la ocuparea funcţiei prin numire, dar nu mai mult de 2 luni. El a spus că are programate, începând de azi, o serie de întâlniri cu toţi şefii structurilor de parchet cu atribuţii în domeniul urmăririi penale şi că tot azi va verifica dacă la nivelul Ministerului Public s-a făcut o analiză asupra impactului modificărilor la legislaţia penală adoptate în Parlament pe 24 aprilie. Bogdan Licu a mai anunţat că intenţionează să aibă o discuţie la Parchetul Militar pe tema modului în care a fost soluţionat Dosarul Revoluţiei, după reacţiile care au apărut în spaţiul public; de asemenea, să afle stadiul cercetărilor în dosarul violenţelor de la mitingul din 10 mai 2018./eendrefy/sdm2