În anii cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu <tovarăşul> şi <tovarăşa> au ajuns să controleze în mod direct întreaga presă. În acest context, a venit „de sus de tot” ideea ca posturile teritoriale Radio Târgu Mureş, Radio Cluj, Radio Iaşi, Radio Craiova, Radio Timişoara să fie închise. O hotărâre venită peste noapte, aşa cum vin toate deciziile dictatoriale. Acest lucru a bulversat lumea jurnaliştilor de radio din studiourile regionale, a produs stupoare şi derută şi a lăsat temporar sute de oameni fără slujbă.
Generalul Nicolae Dumitru, şef de stat major al Comandamentului trupelor de transmisiuni, a fost numit director general adjunct al Radiodifuziunii Române pentru perioada 1978-1986. La 12 ianuarie 1985 el a fost cel care a trebuit să aplice hotărârea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu de a închide posturile regionale ale Radioteleviziunii. Redactorii de acolo şi ceilalţi angajaţi au fost redistribuiţi în alte locuri de muncă, arhivele audio au fost încărcate în camioane şi duse la arhivele centrale de la Jilava. Au rămas la studiourile regionale Târgu Mureş, Timişoara, Cluj, Iaşi, Craiova doar câţiva tehnicieni care să întreţină aparatura rămasă. Iată care au fost împrejurările închiderii posturilor, aşa cum şi le amintea cu mulţi ani în urmă generalul Dumitru, într-o înregistrare pentru Arhiva de istorie orală:
„În 1985 am fost chemat de către directorul general al Radioteleviziunii Române ca să mă prezint în locul dânsului – era domnul Ilie Rădulescu […] – m-a trimis pe mine la o şedinţă de guvern unde urma să se hotărască soarta studiourilor teritoriale de televiziune şi soarta emisiei programelor de televiziune. La această şedinţă, bineînţeles, m-am prezentat la timpul respectiv m-am şi pregătit, mi-am luat cu mine planurile întocmite în 1968, misiunea Radiodifuziunii şi Televiziunii în situaţii deosebite.
Şedinţa de guvern din 1985 era condusă de către [Constantin] Dăscălescu, primul ministru; era prezentă şi Elena Ceauşescu, spre surprinderea mea, în şedinţă, şi atunci s-a pus în faţă următoarea hotărâre: s-a hotărât ca Radioteleviziunea Română să funcţioneze zilnic numai două ore, între orele 20-22, la ora 22 se închide. Radiodifuziunea Română, studiourile centrale, vor funcţiona numai până la orele 24, la orele 24 se închid şi se redeschid la orele 6 dimineaţa. Studiourile teritoriale se vor desfiinţa toate şi rămâne numai un studio, studioul central.
În mintea mea a încolţit atunci bineînţeles ideea… şi bănuiesc şi-am bănuit şi întotdeauna am avut convingerea, de altfel, că asemenea măsuri erau datorită dictatorului, în sensul că studiourile respective de televiziune să nu poată fi întrebuinţate să poată emite alte probleme decât ceea ce ordona dictatorul, respectiv conducătorul statului, pe de o parte; pe de altă parte, studiourile de Radiodifuziune să nu poată emite decât până la ora 24 când probabil domnia sa stătea şi asculta, eu ştiu… Dar era supraveghere şi pe timpul nopţii, România să fie izolată, să nu poată nimeni să transmită ceva din România, nici un fel de problemă, chiar dacă ar fi avut loc cine ştie ce răzmeriţe, nemulţumiri care ştiţi că erau cu grămada pe timpul respectiv – erau foarte multe. Deci, se apropia cu alte cuvinte revoluţia, era o situaţie deosebită care nu mai putea să fie suportată. Şi atuncea au luat asemenea măsuri.
Bineînţeles, ca militar, cunoscând problemele respective şi lucrând la planurile de întrebuinţare – şi răspundeam de transmisiile respective – şi ca român, am spus că asemenea probleme sunt probleme care sunt foarte spinoase şi se vor repercuta foarte serios asupra siguranţei naţionale, asupra României. În primul rând, sunt nişte planuri întocmite foarte bine. pentru că asemenea mijloace, atât Radiodifuziunea cât şi Televiziunea, au misiuni foarte importante şi cele teritoriale preluau [emisia] în situaţii deosebite, când putea să fie Bucureştiul bombardat, lovit, [putea fi] un cutremur, [putea] să cadă emisiunea respectivă. Atunci preluau emisiunile studiourile teritoriale şi aveau deja semnalele respective pregătite din timp şi erau închise, sigilate, unde trebuia să transmitem semnalele respective.
Şi am prezentat planul, plan întocmit în 1968, plan care era aprobat de către comandantul suprem, preşedintele României, de către Nicolae Ceauşescu. Era semnat şi de către guvernul de atunci, era planul semnat de către ministrul Apărării Naţionale de atunci, ministrul de Interne de atunci, de către ministrul Telecomunicaţiilor de atunci, directorul Radiodifuziunii şi Televiziunii de atunci şi trebuia pus în aplicare. Şi atunci am întrebat: <Bine-bine, dar însemnează că planul ăsta nu mai are nici o valoare, nu se mai poate aplica şi atunci ce se întâmplă cu România, ea rămâne complet izolată? Adică între orele 24 şi 6 dimineaţa nu se poate nimic?.. Dacă se întâmplă un cutremur?> Bineînţeles că mi s-a reproşat că eu sunt omul care văd lucrurile în negru, c-aş cobi în legătură cu situaţia asta a României, chiar aşa mi s-a spus şi parcă am avut dreptate, pentru că n-a trecut mult timp […] şi în 1986 a avut loc cutremurul, în luna august, exact peste câteva luni de zile. Şi România a fost izolată, au transmis de la Sofia c-a fost cutremur în România, Belgradul, dar n-a transmis Bucureştiul. […]
În legătură cu studiourile teritoriale, le-am spus lucrurilor pe nume şi am spus că acestea au misiunea de a prelua emisia în plan teritorial. Deci, studiourile teritoriale au misiunea de a prelua transmisiile centrale şi a le difuza în plan teritorial. […] Şi atunci, având în vedere cele prezentate de către mine, mai ales că era o situaţie deosebită, s-a hotărât ca la studiourile teritoriale să rămână tehnica aşa cum este ea, să rămână personalul tehnic într-un număr limitat, 16 oameni; s-a aprobat la timpul respectiv să se lucreze în ture operative şi să se poată transmite numai acele emisiuni care sunt de factură deosebită privind apărarea ţării. […] Şi să fie luate din subordinea Radiodifuziunii Române şi să fie subordonate Ministerului Comunicaţiilor, adică cel care avea şi celelalte canale unde putea să se transmită semnalele respective. Deci, sarcina trecea de la studiouri – sarcina specială pentru transmisii – de la studiourile centrale, de la Radiodifuziune, la Ministerul Comunicaţiilor. El a răspuns, până în 1989, la revoluţie, de asemenea probleme. Ca, la revoluţie, dat fiind faptul că a funcţionat tehnica respectivă, redactorii imediat s-au adunat de unde erau, la studiourile teritoriale, au preluat funcţiile respective. Iar studiourile centrale, după revoluţie au intrat în program normal, să emită normal, 24 din 24 de ore, aşa cum este bine şi cum trebuie să transmită studiourile centrale de Radiodifuziune şi Televiziune.”
[Interviu de Virginia Călin, 1997]
