Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, îl va primi pe 13 mai la Casa Albă pe premierul Ungariei, Viktor Orban, unde cei doi vor discuta despre comerţ, energie şi securitate naţională, a anunţat marţi Casa Albă. Viktor Orban este un lider naţionalist, care adesea a intrat în divergenţe cu Uniunea Europeană pentru campaniile sale antiimigraţie şi reformele din justiţie. Premierul ungar a intrat în conflict şi cu fosta administraţie americană, condusă de preşedintele Barack Obama, oficialii americani acuzând guvernul de la Budapesta că acţiunile sale erodează valorile democratice./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 7 mai)