La Sibiu se vor afla aşadar, mâine, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre ai Uniunii Europeane, câteva zeci de delegaţii oficiale, sute de invitaţi de rang înalt, 1.000 de jurnalişti şi traducători, potrivit autorităţilor române. Oraşul de pe Cibin s-a pregătit intens pentru acest eveniment istoric. Corespondenta noastră Carmen Vulcan ne oferă acum în Radiojurnal cele mai noi detalii de la faţa locului. Carmen, bună dimineaţa!
Reporter: Bun găsit! Sibiul devine de astăzi cel mai bine păzit oraș din România și chiar de pe continent, pentru că încep să sosească liderii europeni. La Aeroportul Internaţional din Sibiu s-au luat măsuri speciale, pentru că aici vor ateriza aeronavele celor mai importanți oaspeți. În aceste zile va fi o creștere record a traficului aerian. Numărul de aterizări și decolări va fi și de patru ori mai mare față de o zi obișnuită, iar vârful va fi mâine, în ziua summitului, când se aşteaptă să fie în jur de 120 de aterizări și decolări.
Reprezentanţii aeroportului au dat asigurări că, în ciuda suprasolicitării programul de zbor al curselor comerciale regulate nu va fi afectat. De la aeroport spre centrul orașului coloanele oficiale se vor deplasa pe un culoar special de aproximativ patru km, care a fost delimitat cu balize din plastic pe două din cele patru benzi ale șoselei. Şi la Spitalul Județean din Sibiu s-au luat măsuri deosebite pentru eventuale situații medicale de urgență în perioada summitului. S-au dublat gărzile şi stocurile de sânge, iar căile de acces în spital au fost securizate. De asemenea, în oraș au fost amenajate spitale de campanie și puncte de prim ajutor.
De astăzi se pun în aplicare mai multe restricții de trafic. Din această dimineață de la ora 8:00 vor fi deviate zece trasee ale autobuzelor de transport în comun, iar din această seară vor fi închise circulației auto câteva străzi din centrul istoric. Mâine, în ziua summitului, se vor impune restricții și pentru pietoni în anumite zone centrale. Pentru informarea cetățenilor despre toate aceste restricții, autoritățile locale au deschis un call center non-stop, care poate fi apelat la numărul 0269 208 978, număr cu tarif normal. Echipa Radio România Actualități aflată la Sibiu vă va ţine la curent cu informații despre acest mare eveniment găzduit de România, aummitul şefilor de stat sau de guvern din țările Uniunii Europene./mnecula/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 mai