Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, va participa, mâine, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles. Pe agendă figurează teme de actualitate, precum situaţia din Libia şi Sahel. Demnitarul român va participa la o serie de acţiuni care au loc în contextul aniversării a 10 ani de la crearea Parteneriatului Estic. În ziua următoare este programată o sesiune comună a miniştrilor de externe şi ai apărării din statele membre ale UE cu omologii din statele grupului G5 Sahel, Burkina Fasso, Ciad, Mali, Mauritania şi Niger./lazard/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 mai)