Interviu cu jurnalista de origine bulgară, unul dintre redactorii de bulgară de la Radio Romania – despre experienţa ei de traducător la întâlnirile bilaterale dintre politicienii români si bulgari de rang înalt, despre tendinţele existente şi interesul reciproc al romanilor vizavi de bulgari, despre starea actuală a minorităţii bulgare din Romania şi despre nevoia de legături culturale mai intense, precum şi de legături interumane mai apropiate între romani şi bulgari
Vladimir Mitev
Mirela Petrescu este jurnalist la Societatea Romană de Radiodifuziune, specializată în limba bulgară, cultura şi realităţile bulgăreşti. La jumătatea anilor ’90, este absolventă a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia, iar apoi urmează o carieră de succes ca jurnalist şi traducător, de remarcat fiind faptul că în ultimii ani traduce la întalnirile bilaterale oficiale între state la cel mai înalt nivel. Ea a tradus şi declaraţiile oficiale ale premierului bulgar, Boiko Borisov, pe cele ale omologului său roman, Viorica Dăncilă, în timpul vizitei Guvernului bulgar la Bucureşti, la sfarşitul lunii martie 2019. Cu această ocazie, blogul „Podul Prieteniei” a făcut un interviu cu Mirela Petrescu.
Stimată doamnă Petrescu, de ceva vreme dvs. sunteţi traducătorul părţii romane la întalnirile bilateral oficiale între Romania şi Bulgaria, la nivel de preşedinte sau premier. Ce trebuie să ştim despre persoana care leagă ambele ţări la nivel înalt, de stat – jurnalista şi trăducătoarea Mirela Petrescu?
Într-adevăr, sunt jurnalist, lucrez la Radio România de peste 22 de ani, sunt traducător autorizat de limba bulgară. Am rădăcini bulgăreşti, după mamă sunt bulgăroaică din Banat, chiar dacă am un atât de frumos nume românesc. Am lucrat şi lucrez la Radio din prima zi cu limba bulgară, cu foarte mici întreruperi. În primii opt ani am fost redactor la Secţia bulgară de la Radio România Internaţional (RRI) care – după cum ştiţi – s-a închis în 2004, iar de atunci lucrez pe bulgară la Agenţia de presă Rador a Radio România. Numeroase articole din presa centrală despre Bulgaria trec astăzi şi prin traducerea noastră. Rador este cel mai mare centru de monitorizare a presei din România, are o echipă de traducători profesionişti, din care sunt mândră să fac parte. Articolele preluate de noi din presa internaţională pot fi găsite pe site-ul RADOR sau pe site-urile de ştiri cu care Rador are contact, între care menţionez hotnews.ro şi g4media.ro. În opinia mea, recunosc subiectivă, la RRI şi la Rador avem poate cei mai buni traducători. Aici ai zilnic de-a face cu terminologie din diferite domenii de activitate. De exemplu, la RRI, luni avem o rubrică istorică, marţi una de business, miercuri e una socială, urmează cele culturale şi de turism. Iată cât de multe domenii, iar cum limba e un organism viu, în continuă dezvoltare, la Radio ai zilnic câte ceva de învăţat. Monitorizând acum presa bulgară, pot să spun că sunt la zi mai degrabă cu ceea ce se întâmplă în Bulgaria decât cu evenimentele din România. Am învaţăt şi învăţ în permanenţă aici, pot să spun că datorez Radioului, celor acumulate aici, invitaţia la sporadicele traduceri simultane sau consecutive care, într-adevăr, reprezintă o provocare. Tot unui om din Radio, mentorului meu, regretatului diplomat şi realizator de Radio, Corneliu Ciubotaru, i-am fost întotdeauna recunoascătoare pentru faptul că astăzi pot să fac traduceri simultane. El a fost cel care, în urmă cu mulţi ani, m-a luat pentru prima dată la un eveniment, m-a încurajat şi m-a îndrumat de-a lungul anilor. Vedeţi, la Radio am găsit un mediu bun pentru dezvoltarea mea. Privind în urmă, îmi amintesc acum cu umor cum, atunci când am terminat Facultarea de Jurnalism de la Sofia, (o facultate cu tradiţie în regiune, de care sunt mândră) am crezut că ştiu limba bulgară. Radioul mi-a arătat imediat, când mi s-au pus în braţe diferite texte, că mai am multe de învăţat şi de atunci asta fac în fiecare zi. Cred că acesta e destinul meu. Fiind şi de origine etnică bulgară, vorbind de copil un dialect al limbii bulgare, cel din Banat, consider că e normal să îmi împart viaţa între cele două limbi, ţări, să încerc să le cunosc şi înţeleg. Aş vrea să le şi apropii mai mult, lucrez la asta.
În afară de această istorie personală, care vă leagă de ambele ţări, există şi un detaliu inedit – ziua dv. de naştere este pe 13 iunie, la fel ca ziua preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a premierului bulgar, Boiko Borisov. Aţi fost traducător la întâlniri şi la conferinţele lor de presă, respectiv cu preşedintele bulgar, Rumen Radev, cu premierul român Viorica Dăncilă. Cum arată aceste persoane politice când nu au negocieri, în afara camerelor de luat vederi, cât de diferire sunt ele când nu sunt mediatizate? Bănuiesc că frazele lui Iohannis sunt mai uşor de tradus în limba bulgară, decât ”cuvintele populare” şi ””jucăuşe” ale lui Borisov. Oare nu e dificil să fii traducător la aceste întâlniri – nu doar în termeni de responsabilitatea, dar e şi nevoia de corectitudine completă, precum şi datorită necesităţii să fii un om de încredere pentru cele două părţi din negociere?
Mai în glumă, mai în serios, am spus într-adevăr că mi-ar plăcea o fotografie cu preşedintele Iohannis şi premierul Borisov – născuţi pe 13 iunie. Pentru mine ar fi amintire frumoasă, mai ales dacă falicilitez discuţiile între cei doi demnitari. Deocamdată nu am o asemenea fotografie, însă sper că nu e timpul pierdut.
Legat de partea a doua a întrebării, am remarcat într-adevăr că multă lume vrea să afle picanterii, ori cum se comportă demnitarii când nu sunt în faţa camerelor. Îmi pare rău să dezamăgesc, însă mie mi se par nişte oameni absolut normali. Există desigur cordialitate şi curtoazie la aceste întâlniri, cum e şi normal. Respect reciproc şi reguli de etichetă. Dacă eşti femeie, e cu atât mai bine, pentru că atitudinea binevoitoare e mai pronunţată.Desigur, preşedintele nostru nu e greu de urmărit la traducerile simultane. N-am auzit niciun traducător să se plângă de modul în care vobeşte preşedintele Iohannis, pentru că vorberşte excelent pentru traducere. Contează şi asta, pentru că prin traducător ajunge mesajul. La celălalt capăt, recunosc, după cum aţi remarcat şi dv., premierul Borisov e mai imprevizibil, nu ştii ce glumă poate servi, ce jargon foloseşte. Şi nimeni nu le ştie pe toate. Glumele sunt greu de tradus. Nu a fost cazul, însă e un risc pe care ţi-l asumi, nu ai variante, important este să redai ideea, să nu te pierzi. Sigur că te pregăteşti în prealabil, asculţi discursuri pe internet, vezi cum ţii pasul cu vorbitorul, traduci în gând. Niciodată nu te duci fără să ştii cum obişnuieşte să vorbească cineva. Îmi amintesc că, în primii mei ani de simultan, eram destul de speriată, mai ales de cei care vorbeau foarte repede. Atunci, doamna profesor universitar Anca Irina Ionescu, un alt om cu care am lucrat şi de la care am învăţat mult, mi-a spus: “E foarte simplu. Vorbeşte şi tu mai repede”.Funcţionează reţeta asta. La orice eveniment merg, oriunde sunt chemată să traduc, indiferent dacă e întâlnire oficială sau nu, merg cu gândul de a da tot ce am mai bun, astfel încât lucrurile să iasă cât mai bine. Îmi respect meseria, niciodată nu am tratat superficial lucrurile. Sigur că nu întotdeauna eşti mulţumit de tine, sunt zile şi zile, suntem oameni, însă acesta este etalonul. La traducerile oficiale e o doză în plus de stres, puţină presiune, e cel mai înalt nivel doar. Depinde însă cum percepi lucrurile, depinde de firea ta.Eu sunt ardeleancă, iar asta probabil ajută. Important e să fii cu “terminologia la zi”, cum spunem noi, adică să urmăreşti zilnic în ambele limbi evenimentele politice, economice, sociale etc. Să traduci zilnic scris.Ajută mult această muncă.Eşti conectat la evenimente, familiarizat eventual cu abrevierile care pot fi folosite, cu problematica la zi.
Aţi avut şansa de a studia jurnalism în Bulgaria într-o perioadă de mare criză economică, care a format multe dintre atitudinile existente în România vizavi de bulgari. Bănuiesc că atunci v-aţi dat seama cum sunt priviţi românii, într-un moment în care încă ne cunoaşteam mai puţin reciproc, iar opiniile noastre au fost formate în mare parte în vremurile de dinainte de 1989. Cum evaluaţi prezentarea mediatică a României şi a românilor în Bulgaria şi a Bulgariei şi a bulgarilor în România astăzi? În ce măsură stereotipurile şi clişeele pe care le-am avut reciproc din anii ’90 şi înainte de a intra în UE sunt confirmate sau dezminţite de ceea ce descoperim unii despre alţii în ultimii ani?
Mi-am petrecut la Sofia poate cea mai frumoasă perioadă din viaţă – anii de facultate. Am avut o studenţie adevărată – cu stat la cămin, mâncat de cantină facultăţii, din aceeaşi farfurie cu colegii bulgari. Pentru vârsta aceea, a fost perfect. Am amintiri deosebit de frumoase din acei ani, am avut prieteni bulgari cu care ţin şi astăzi legătura, pe care-i vizitez în Bulgaria, oameni pe care i-am cunoscut atât în facultate, cât şi în căminul studenţesc. Unii dintre ei sunt jurnalişti cunoscuţi în Bulgaria, persoane publice. Majoritatea eram atunci la o vârstă la care nu acordam mare atenţie aspectelor despre care amintiţi, aveam relaţii interumane normale, interese comune legate de şcoală, nu prea judecam. Am auzit însă şi opinii negative despre Romania care, în mod evident, nu mi-au plăcut. Veneam din România lui Ceauşescu, unde cultul personalităţii a fost mai pronunţat decât în Bulgaria lui Todor Jivkov, restricţia la alimente a fost mai drastica la noi, imaginea noastra nu era bună. Era imediat după ’90, lucrurile şi mentalităţile se schimbă greu, însă iată că acum suntem pe drumul cel bun – suntem state partenere, depindem unii de alţii din foarte multe puncte de vedere.
Legat de a doua parte a întrebării, după cum am menţionat deja, urmăresc zilnic presa din ambele state şi cred că România este mult mai prezenta în mass media din Bulgaria comparativ cu ceea ce găsim la noi despre Bulgaria în presă. Sigur că şi Bulgaria monitorizează presa din Romania, găsesc zilnic în ziarele bulgăreşti traduceri din presa noastră, însă noi nu avem analişti specializaţi în problematica bulgară, care să apară la tv şi să vorbească ore în şir despre Bulgaria, după cum am remarcat ca aveţi la Sofia jurnalişti axaţi pe tematica din Romania – oameni care urmăresc zilnic ce se întâmplă la noi în sfera politică sau în justiţie, de exemplu. La noi o să găsiţi despre Bulgaria ştirile care apar pe toate agenţiile internaţionale de presă, nişte traduceri făcute de Rador direct din blgară, pentru că alte agenţii nu am remarcat să aibă oameni de bulgară. Acestea preiau din limbi de largă circulaţie. Radio România are şi corespondent în Bulgaria, deci iată că instituţia noastră este cea care oferă publicului român cele mai multe informaţii despre Bulgaria. În rest, articolele din presa despre Bulgaria sunt sporadice. După cum ştiţi, am avut un parcurs comun pentru aderarea în structurile europene şi euro-atlantice, ne confruntăm cu probleme similare, avem numeroase proiecte comune, transfrontaliere şi nu numai, la care lucrăm împreună. În prezent cred că avem mult mai multe lucruri care ne unesc şi trebuie să ne sprijinim reciproc.
Lucrând pentru RRI şi Rador dvs. de fapt sunteţi ”o autostradă” prin care ştiri din Bulgaria ajung în România. Din experienţa dvs. ce îi interesează pe români despre Bulgaria? Interesul românilor este strict limitat la teme de interes naţional, la teme româneşti, sau Bulgaria şi bulgarii sunt interesanţi în sine pentru ei?
Cred că românii sunt interesaţi în primul rând de Bulgaria turistică. Numărul românilor care merg în fiecare an la mare sau la schi în Bulgaria creşte constant. Raportul dintre calitatea serviciilor şi preţ este unul bun pentru români la dv., plus că e şi foarte aproape, deci nici transportul nu e scump. Românii au descoperit însă în ultimii ani şi alte destinaţii turistice în Bulgaria. Mulţi aleg o excursie la Arbanasi, de exemplu, cu oprire la Mănăstirea „Sfântul Dimitrie Basarabov”, vizitează bisericile rupestre de la Ivanovo etc. Tot mai mulţi români se aventurează, deja de mulţi ani, în staţiuni mai puţin cunoscute aici, în partea de sud a litoralului bulgăresc, caută chiar plaje sălbatice, un lucru de care nici nu se vorbea la noi acum 10-15 ani. Mulţi au fost, în drum spre Grecia, la Mănăstirea Rila, însă puţini au urcat la mormântul lui Ivan Rilski. Românii îi laudă pe bulgari că au drumuri mai bune decât noi, un lucru cât se poate de adevărat. Ştiu şi cât de bun e iaurtul bulgăresc, au auzit de lactobacillus bulgaricus. Mulţi îmi cer să le aduc din Bulgaria iaurt – de capră, de oaie, de vacă -, nu contează. Iaurtul bulgăresc e mai bun.Mulţi bucureşteni fac excursii de o zi pentru shoping la Ruse. E aproape, poţi să mănânci la prânz la un restaurant bun şi ieftin, apoi te întorci acasă cu ceva inedit şi cu amintiri frumoase. Parfumurile cu esenţă de trandafir, excursiile din iunie pe Valea Trandafirilor, sunt de asemenea cunoscute la noi.Apoi, dacă nouă ni se vorbeşte în Bulgaria de Gică Hagi, Nadia Comăneci sau de Ilie Năstase, toţi românii au auzit de Hristo Stoichkov, de atleta Stefka Kostadinova, ştiu şi că bulgarii sunt buni la gimnastică ritmică. Evident, înainte de 89, mulţi români s-au uitat la televizor bulgari.Ştiu cu toţii câteva cuvinte în limba bulgară, în special terminologie din fotbal – “duspa, narushenie”.
Aparţineţi comunităţii bulgare din România, care are multe faţete. În ea se găsesc comunităţi istorice, atât catolice, cât şi ortodoxe. În prezent sunt şi divizii politice între tabere diferite şi intern – precum în Uniunea Bulgarilor din Banat – România, şi extern – între organizaţii, care au viziuni diferite despre cine ar trebui să fie reprezentantul comunităţii bulgare în relaţiile cu statul român. În ce măsură bulgarii din România reuşesc în ultimii ani să-şi dezvolte relaţiile comunitare spre colaborare şi uniune? Cum aceste diviziuni influenţează atitudinea societăţii române faţă de bulgarii din România?
Aş dori de la bun început să subliniez că nu comunitatea bulgară din Banat, la care prespun că vă referiţi, are probleme, ci conducerea acesteia. E o diferenţă totuşi, pentru că oamenii, bulgarii obişnuiţi, îşi văd de viaţa lor – merg la biserică – suntem cu toţii creştini – se îmbracă în frumosul port popular, îşi spun rugăciunile în limba bulgară, îşi păstrează cu sfinţenie obiceiurile şi tradiţiile de peste an sau de sărbători, îşi vorbesc limba etc. Elementele identitare în esenţă nu cred că au de suferit dacă cei din conducerea asociaţiilor nu reuşesc să ajungă la un consens. E regretabil ceea ce se întâmplă, însă sper din suflet ca bulgarii din Banat să aibă înţelepciunea necesară de a îşi alege o conducere care să fie în măsură să rezolve şi problemele din urmă, astfel încât să se bucure din nou de apreciere şi – de ce nu – să se gândească în viitor la o unire cu mai puţin numeroşii etnici bulgari din partea de sud a României. Unitatea înseamnă putere, nu-i aşa? Poate pentru unii pare utopic acum, însă trebuie analizat şi văzut. Sunt voci care spun că dacă ar fi fost uniţi şi până acum, nu s-ar fi ajuns la problemele de astăzi, pentru că ar fi existat un control mai extins, mai mare, asupra gestionării banilor, lucru care s-a dovedit serios viciat acolo, din păcate. M-a amuzat când am auzit, recent, că bulgarii din Banat ar trebui să înceapă să practice zeciuială – adică să ofere a zecea parte din banii primiţi de la stat către bulgarii din sudul României, pentru a le merge lor bine şi a nu mai avea asemenea probleme. Vedem ce va mai fi. România şi autorităţile române cred că ar fi mai încântate totuşi pe viitor să discute cu un singur reprezentant al minorităţii bulgare, uniune sau organizaţie, nu cu mai multe, cu oameni mai divizaţi sau împărţiţi în tabere şi bisericuţe, fiecare cu interesul propriu. Nu, interesul ar trebui să fie unul şi identic pentru toţi etnicii bulgari din România.
Provin din Banat, locuiesc de peste 22 de ani la Bucureşti, am colindat ca redactor la RRI (unde am avut vreme de opt ani o rubică săptămânală dedicată etniclor bulgari din România şi românilor din Bulgaria) multe sate de pe aici cu etnici bulgari; am fost la Băleni şi la Târgovişte, la Valea Dragului şi la Izvoarele, la Alexandria şi Braneşti etc., există într-adevar aspecte care îi deosebesc pe etncii bulgari din România, însă şi multe lucruri care-i apropie, iar aici mă gândesc în primul rând la rădăcinile bulgăreşti. Trebuie văzut, doar să existe voinţă la nivel de conducere din partea asociaţiilor acestora.
În ultimii ani în limba bulgară au apărut numeroase traduceri ale scriitorilor români contemporani, fiind sprijinite de programul TPS al Institutului Cultural Român. Cât de multe cărţi despre Bulgaria – fie semnate de români, fie traduceri din limba bulgară, au apărut în România în ultimii ani? Ce lipseşte pentru o mai bună cunoaştere a bulgarilor în România – interes public, finanţare, politica de stat a Sofiei, sau oameni realizatori şi idei cu sens?
Într-adevăr, se traduc foarte mulţi autori români în limba bulgară în ultimii ani, cred că peste zece autori în fiecare an, însă nu şi invers, adică din bulgară în română. Se traduce mult din română datorită finanţărilor acordate de Institutul Cultural Român (ICR) pentru traducători şi editare de carte românească în străinătate. Un lucru lăudabil, extraordinar chiar. Din păcate, în România din limba bulgară nu ştiu dacă s-au tradus 10 cărţi în ultimii 30 de ani. Am vrut şi eu să traduc recent o carte, însă m-am lovit imediat numeroase obstacole şi am renunţat, fiind oricum prinsă cu serviciul. Sigur că nu e timpul pierdut. Spun de mult timp că deschiderea unui centru cultural bulgar la Bucureşti ar ajuta mult pentru popularizarea culturii bulgare în România. Cred că ar exista un mare interes din partea publicului bucureştean. Am putea găsi acolo şi un magazim cu produse bulgăreşti. Este cel puţin ciudat pentru mine ca două state care au deja atât de multe proiecte comune în toate domeniile de activitate – economic, politic, politică regionaă, pe teme europene, militare, Shengen etc -, să nu dorească să se cunoască mai bine din punct de vedere cultural, interuman. Ca etnic bulgar, e chiar dureros. Cred că interes ar fi, bani s-ar găsi, imposibil ca un stat sa nu aibă bani pentru un centru cultural, oameni care să pună în aplicare un asemenea proiect Sofia are cu siguranţă. Rămâne să milităm mai mult pentru o apropiere culturală, care ar contribui în mod cert foarte mult pentru o mai bună cunoaştere a celor două state – lucru absolut necesar. În acest sens se plâng mulţi bulgarii din România, oameni de afaceri, etnici bulgari – că cele două state nu se cunosc suficient. Iată de ce consider că un centru cultual bulgar în România şi unul similar la Sofia ar contribui mult pentru o mai bună cunoaştere şi apropiere între cele două state. Am avea nevoie şi de un “pod cultural”.
Faptul că traduceţi la summit-uri româno-bulgare şi că lucraţi pentru Radio Romania înseamnă că aţi cucerit deja un număr semnificativ de vârfuri în domeniul cunoaşterii legat de România şi Bulgaria. Ce vârfuri mai doriţi să cuceriţi?
Mi-ar plăcea să traduc cărţi în română, poate o să fac asta la pensie. Să scriu la un moment dat o carte despre fabuloasa istorie şi bogata cultură a bulgarilor din Banat, ceva similar cu „Cartea Şoaptelor”, de Varujan Vosganian (om politic român de origine armeană), care a fost tradusă şi în limba bulgară de excelenta traducătoare de la dv., Vanina Bojikova, cu care am avut plăcerea de a face echipă la un summit. Aş vrea să scriu despre bătrânii bulgari ai copilăriei mele, oamenii de pe strada Mare din Vinga (judeţul Arad), despre toate tradiţiile şi obiceiurile bulgăreşti în care am crescut şi care sunt atât de frumoase, despre cum le-am perceput eu, despre bătrânii bulgari din Vinga, cu problemele şi angoasele lor, oameni care veneau în casa bunicilor mei, ei înşişi în etate. Au fost destul de severi cu mine, însă mi-au oferit atât de multe şi m-au pregătit pentru viaţă. Cred că bulgarii din Banat merită toată susţinerea, atât a Bulgarei, cât şi a României. Mă refer în principal la ei, pentru că acolo sunt acum nişte probleme ce trebuie rezolvate. Ei reprezintă astăzi cea mai veche diasporă bulgară din lume, de peste 330 de ani, păstrată compact.Anul trecut, în septembrie, s-au sărbătorit 330 de ani de la Răscoala de Ciprovci (1688), localitatea de unde provin etnicii bulgari din Vinga. Aceştia au fost salutaţi la eveniment de însăşi preşedinta Adunării Naţionale de la Sofia, doamna Tsveta Karayanceva, care s-a referit în discursul său şi la bulgarii din Vinga. Datorită acestor etnici bulgari din Vinga, tot mai puţini însă, există astăzi o colaborare între autorităţile locale române din Vinga şi cele din Ciprovci, care ar trebui să se înfrăţească, în opinia mea. Am fost impresionată de prieteniile frumoase care există între oamenii din Ciprovci şi cei din Vinga. Ei se viziteaza reciproc încă de pe vremea lui Ceauşescu. Nu cred că nu i-a întrebat nimeni niciodată, înainte de 89, cu ce cetăţeni bulgari se întâlnesc, dar iată că au trecut cu bine peste toate. Un respectabil domn din Ciprovci ne-a spus la eveniment, cu lacrimi în ochi, că noi suntem adevăraţii urmaşi ai răsculaţilor de la Ciprovci, de la 1688, urmaşii unor adevăraţi eroi, care au găsit refugiu şi adăpost la nord de Dunare, că nu era uşor să te ridici împotriva turcilor în secolul XVII, fiind cunoscut faptul ca locuitorii de astăzi din oraşul Ciprovci s-au stabilit acolo după 20-30 de ani de la răscoală. Mă bucură sincer aceste legături, ele dovedesc că minorităţile sunt cu adevărat o punte de legătură între cele două popoare, că nu vorbim de un clişeu.
Mi-ar plăcea să aud mai multe şi despre românii din Bulgaria. La Radio fac şi o monitorizare a presei româneşti din străinătate, însă din păcate nu am cunoştinţă de niciun ziar online al românilor din Bulgaria. În urma cu foarte mulţi ani, îmi amintesc că apărea în formă tipărită ziarul “Timpul”, parcă aşa se chema, însă nu am mai auzit nimic de el de mult timp.
Aş dori să încheiem convorbirea noastră întorcându-ne la relaţiile româno-bulgare – între statele, dar şi între popoarele, cu o privire la viitor. Popoarele noastre au avut întregi secole în care au trăit în acelaşi stat fără nicio revoltă unora împotriva altora, dar când se discută în media despre istoria româno-bulgară în ambele ţări accentul cade la diviziunile din secolul XX-lea. Cum secolul XXI-lea ar putea fi un secol mai bun pentru relaţiile româno-bulgare într-un moment în care în ciuda creşterii economice, popoarele noastre simt multe deficiente în diferite sfere ale vieţii, iar conducerile trebuie să se descurce în ambele ţări cu o nemulţumire crescandă? Este naiv să ne gândim că relaţiile cu vecini ar putea da dinamică, dezvoltare sau experienţă pozitivă care acum ne lipseşte?
Cred că relaţiile dintre statele noastre au dobândit o nouă dinamică odată cu aderarea la structurile europene şi euro-atlantice. Am avut un parcurs comun pentru aderare, avem acum probleme şi provocări similare, avem multe aşteptări comune, identice chiar, legate de apartenanţa noastră la UE. Avem obligaţii şi responsabilităţi comune legate de agenda europeană. Ne-am pregătit împreună pentru Schengen. Dorim să ne fie ridicat MCV-ul. Ne punem în permanenţă de acord privind numeroase probleme comune, europene, convenim împreună paşii pe care urmează să îi parcurgem ca state membre. În prezent, avem numeroase proiecte bilaterale – în domeniul economiei, energiei, infrastructurii, precum şi sociale, proiecte transfrontaliere etc. Am avut şi avem un parcurs comun, trebuie doar să lucrăm împreună, în parteneriat, să ne coordonăm reciproc, pentru a înregistra progresele necesare pe viitor.
Link articol:
Mirela Petrescu: Avem nevoie de un centru cultural bulgar la Bucureşti
RADOR – 13 mai
