În cursul scufundării la cea mai mare adâncime, cu un submarin, un investitor şi explorator din Texas a descoperit ceea ce putea găsi pe aproape orice stradă din lume… gunoaie. Victor Vescovo, ofiţer de marină în retragere, a spus că a făcut această descoperire neliniştitoare în călătoria sa la aproape 10.928 de metri sub nivelul mării, într-o zonă din Groapa Marianelor din Oceanul Pacific, considerată punctul situat la cea mai mare adâncime de pe Pământ. El a coborât cu 16 metri mai jos decât ajunsese precedenta descindere la un nivel record de adâncime, în 1960. Dl Vescovo a găsit specii necunoscute în locurile în care oamenii nu mai ajunseseră până acum. De asemenea, a observat obiecte metalice sau din plastic, unul având o inscripţie. „A fost o mare dezamăgire să constat o evidentă contaminare umană în cel mai adânc punct al oceanului”, a spus dl Vescovo pentru Reuters.
Reziduurile din plastic au căpătat proporţiile unei epidemii în oceanele lumii, cu estimări care plasează la 100 de milioane de tone cantitatea care a ajuns până acum în adâncuri, conform ONU. Cercetătorii au descoperit cantităţi mari de microparticule de plastic în corpul unor mamifere marine care coboară la adâncime, cum sunt balenele. Un raport publicat marţi – unul din primele care documentează impactul deşeurilor de plastic asupra sănătăţii oamenilor celor mai săraci din lume, estimează că între 400.000 şi un milion de oameni mor anual din cauza unor boli şi accidente având legătură cu reziduurile gestionate necorespunzător, în ţările în curs de dezvoltare.
Dl Vescovo speră că descoperirea gunoaielor în Groapa Marianelor va duce la o mai mare conştientizare a problemei aruncării reziduurilor în oceane şi va exercita presiune asupra guvernelor pentru o aplicare mai adecvată a regulamentelor existente sau pentru instituirea unora noi.
Este a treia scufundare la mare adâncime în Groapa Marianelor, după cea realizată în 1960 de US Navy, care a ajuns până la 10.912 metri, şi cea a producătorului de filme canadian James Cameron, în 2012 cu submarinul propriu, care a coborât până la 10.908 metri sub nivelul mării./abuzoian
www.telegraph.co.uk – 14 mai