SUA au ordonat retragerea din Irak a unei părţi a funcţionarilor din ambasada de la Bagdad şi de la consulatul din Irbil

SUA au ordonat plecarea din Irak a tuturor funcţionarilor guvernamentali care nu sunt indispensabili în situaţii de urgenţă. Decizia a fost adoptată pe fondul sporirii tensiunilor dintre SUA şi Iran. Departamentul de Stat a informat personalul vizat din ambasada de la Bagdad şi din consulatul de la Irbil că trebuie să părăsească Irakul cât mai curând posibil. Nu se ştie numărul exact al funcţionarilor cărora li se aplică acest ordin. Anterior, cetăţenii americani au fost avertizaţi să nu călătorească în Irak, iar celor aflaţi deja acolo li s-a transmis să fie vigilenţi, însă fără a li se cere să plece. SUA şi-au exprimat în mod repetat îngrijorarea în legătură cu prezenţa în Irak a unor forţe militare susţinute de Iran. Acestea au jucat un rol important în lupta împotriva ISIS, însă acum America le consideră o ameninţare./opopescu/aionescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 mai