Preşedintele american Donald Trump a declarat urgenţă naţională pentru a proteja reţelele de comunicaţii ale SUA în faţa „ameninţărilor externe”. Nicio companie nu este menţionată în ordinul executiv, dar analiştii spun că principalul vizat este Huawei. Compania chineză a negat că ar reprezenta o ameninţare. Măsura, care interzice tranzacţiile care prezintă un risc inacceptabil nu este, conform administraţiei Trump, focusată pe o anumită companie, dar Departamentul american de comerţ precizează că Huawei este angajat în activităţi care sunt contrare securităţii naţionale a SUA şi intereselor externe. Gigantul chinez spune că este gata să îşi ia angajamente faţă de guvernul american că va veni cu măsuri efective pentru a asigura securitatea produselor. /aboboc/fcostea

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 mai)