Bruxelles. România şi Ungaria exercită presiuni asupra UE pentru a le permite cultivatorilor de fructe de aici să-şi distileze singuri rachiul, practică tradiţională în Europa Estică şi Centrală, restricţionată în blocul comunitar pe motive de sănătate.
Statele foste comuniste, ambele având divergenţe cu UE pentru acuzaţii de subminare a drepturilor civice, s-au angajat în descrierea dreptului la distilarea rachiului ca fiind o luptă pentru libertăţi.
La iniţiativa României, care exercită preşedinţia rotativă a UE până în iunie, problema va fi discutată de miniştrii de finanţe ai UE la întrunirea de vineri, chiar înainte de alegerile parlamentare europene de săptămâna viitoare.
Regulile UE interzic în prezent distilarea în propria gospodărie, deşi proprietarii prunilor care îşi aduc fructele la distilerii pentru a obţine ţuica pot lua o parte din băutură acasă pentru uz personal, plătind jumătate din rata obişnuită a taxei pe accize.
România, cunoscută pentru „ţuica” sa din prune, vrea să ridice interdicţia asupra distilării în gospodării şi să le dea ţărilor opţiunea de eliminare totală a taxei pe accize pentru rachiul produs pentru uzul propriu al cultivatorului.
Ţara este sprijinită de Ungaria, al cărei preşedinte Viktor Orban a modificat legislaţia Ungariei pentru a permite distilarea acasă, în 2010, dar a fost silit să revină asupra măsurii de instanţa supremă a UE, care a decis în 2014 că amendamentul era ilegal. Ungurii sunt cunoscuţi pentru „palinca” lor din caise, prune, cireşe, mere şi pere.
Cultivatorilor de fructe din Ungaria şi România li se permite deja să producă mai mult rachiu pentru uz personal, taxat mai puţin, decât în alte ţări UE – până la 50 de litri pe an şi pe cultivator.
Proiectul de lege UE propus de România ar permite ţărilor să nu le impună nicio taxă cultivatorilor, nu doar să scadă nivelul acesteia. Limita cantităţii produse pentru uz personal ar creşte la 100 de litri în România şi Ungaria şi la 50 de litri în alte părţi în UE.
Reforma ar legaliza totodată distileriile din gospodării, demers care ar fi salutat şi de alte state, inclusiv Austria, au spus oficialităţile. Berea şi vinul preparate acasă sunt deja legale şi scutite de taxe în blocul comunitar.
O oficialitate română a spus că creşterea pragului este menită a permite gospodăriilor mari din zonele rurale să producă propriile băuturi spirtoase, în concordanţă cu tradiţiile străvechi.
Propunerii, care are nevoie de susţinerea tuturor statelor UE pentru a fi aprobată, i se opun Germania, Italia, Suedia şi Bulgaria, conform unui document UE la care a avut acces Reuters.
Sofia se teme că reforma ar permite ca rachiul românesc mai ieftin să fie vândut ilegal peste graniţă şi ar perturba producţia locală, a spus o oficialitate bulgară./abuzoian
Traducerea: Adriana Buzoianu
THE NEW YORK TIMES (SUA), 16 mai 2019 – (Reuters)