Ministrul de externe al Ucrainei şi-a dat demisia

Ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, și-a anunțat demisia, în contextul în care mandatului preşedintelui Petro Poroşenko, cel care l-a propus pentru această funcţie, expiră în câteva zile. Într-o înregistrare video postată pe Facebook, Klimkin menţionează că vineri a semnat scrisoarea prin care cere să fie demis din funcţia de ministru de externe, iar luni, în ziua învestirii noului preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, va transmite cererea de demisie Radei Supreme şi noului şef al statului.

„Cred că aşa este corect, pentru că Zelenski trebuie să aibă dreptul la propria echipă de politică externă. Cu toate acestea, am menţionat că sunt gata să ajut acolo unde este nevoie și unde principiile noastre coincid” – a subliniat ministrul demisionar. Klimkin a adăugat că intenționează să intre în parlament cu o echipă care îi împărtășește principiile și viziunea. „Eu înțeleg ce vor ucrainenii, dar înțeleg și ceea ce așteaptă lumea de la noi. Am multe idei, pe care sper să le implementez, aşa că merg înainte în politică, în Parlament” – a declarat ministrul.

Fost ambasador al Ucrainei în Germania, Pavlo Klimkin a fost propus de Poroşenko ministru de externe în iunie 2014, candidatura sa fiind ulterior validată de Parlament./sdan/schelaru

www.korrespondent.net – 18 mai