În anii comunismului naţionalist şi ai cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, <tovarăşul> şi <tovarăşa> au ajuns să controleze în mod direct întreaga presă. În acest context a venit „de sus de tot” ideea ca posturile teritoriale Radio Târgu Mureş, Radio Cluj, Radio Iaşi, Radio Craiova, Radio Timişoara să fie închise. O hotărâre venită peste noapte, aşa cum vin toate deciziile dictatoriale. Acest lucru petrecut în 12 ianuarie 1985 a bulversat lumea jurnaliştilor de radio din studiourile regionale, a produs stupoare şi derută şi a lăsat temporar sute de oameni fără slujbă. Au mai rămas doar câţiva tehnicieni pentru întreţinerea aparaturii rămase la studiouri. Acest lucru a făcut posibilă redeschiderea posturilor într-un timp foarte scurt, în ziua de 22 decembrie 1989, imediat după ce Nicolae Ceauşescu a părăsit puterea.
La Iaşi lumea a ieşit în stradă după ce s-a anunţat plecarea lui Ceauşescu de pe clădirea CC al PCR, adică după ora 14.00. Mulţi s-au adunat în Piaţa Unirii, la Casa Pătrată, sediul Consiliului Judeţean al PCR. Au strigat lozinci, au distrus însemnele regimului ceauşist, au cântat. Armata a rămas în cazărmi, iar noile ordine i-au fost transmise din „sala verde” a Comitetului Judeţean. La Iaşi nu au fost victime ale luptelor de stradă în zilele care au urmat.
La Radio Iaşi emisia a fost reluată în 22 decembrie, la ora 15.00, în aceeaşi zi cu celelalte studiouri teritoriale. Atunci, cei mai mulţi dintre foştii angajaţi ai postului ieşean au venit în mod spontan la sediul postului şi s-au organizat rapid pentru a aduce ascultătorilor informaţii despre evenimentele precipitate din ţară.
Prozatorul Grigore Ilisei fusese din 1966 redactor şi redactor-şef adjunct la Radio Iaşi; în 1985 fusese trimis în presa scrisă din cauza unui „dosar prost” pe care îl avea la Serviciul de cadre al PCR. Colaborase însă, în continuare, cu Radioul.
„Când s-au desfiinţat studiourile teritoriale – că e interesant [de spus] – s-a dorit lichidarea totală a lor, inclusiv a bazei tehnice. După aceea, din câte am auzit – nu pot proba autencticitatea acestor lucruri – cineva totuşi le-ar fi spus decidenţilor, <tovarăşei>, <tovarăşului>, […] că ar fi bine ca o mică bază tehnică, măcar o parte din ea, să rămână acolo, pentru situaţii cu totul speciale. Şi atunci s-au păstrat aceste nuclee tehnice, deci au rămas vreo 14-18 oameni care fuseseră trecuţi la Direcţia de Radioteleviziune, direcţia regională era aicea, şi care moşeau aceasă aparatură care <dormea>, evident, că n-a mai rămas… a fost dizlocat totul, distrus totul, şi cabina viabilă care putea fi folosită, nişte magnetofoane de-alea ruseşti şi aşa mai departe, de pe timpurile alea.
Şi în ziua respectivă, 22 [decembrie], când a fost <marea schimbare la faţă>, s-a putut relua emisiunea. Colegul meu, Ştefan Daraban, care a fost şi corespondentul Radio Bucureşti […] mi-a dat un telefon şi m-a chemat să vin aicea. Era şi inginerul Mircea Bogdan care conducea nucleul acesta tehnic.
Şi am venit, după aceea am fost chemat de cei care erau la sediul Comitetului judeţean care fusese ocupat de manifestanţi – chiar am ţinut un discurs acolo – şi după aceea, împreună cu o echipă, cu mai mulţi dintre manifestanţi, într-un autobuz, am venit aicea şi s-a deschis Radioul. Eu am fost cel care a deschis Radioul, după aceea am dat cuvântul diverşilor manifestanţi care au vrut să se exprime şi treptat-treptat ne-am reluat programele aşa, din mers, cu ceea ce aveam şi, concomitent, am început evident refacerea bazei tehnice, aducerea înapoi a fonotecii care fusse dusă la Jilava, am început să ciupim de ici, de colo aparatura, au venit şi colegii de la Chişinău şi ne-au adus vreo două reportofoane din astea, că nici nu aveam asemenea reportofoane, adică a fost o perioadă eroică, dificilă, grea, dar am început să [lucrăm]…
În ziua aceea cât a durat emisia?
Tot timpul!… eu am stat la microfon, că am moderat… Cu mici excepţii, am stat vreo două săptămâni… […]
Am luat legătura cu conducerea marii unităţi a diviziei de aicea şi a dizlocat aici o subunitate, au venit şi foarte mulţi cetăţeni care să apere atuncea Radioul. A fost o perioadă nu simplă, cu multe manipulări, zvonuri, telefoane, ameninţări… Inclusiv viaţa mea, la un moment dat, a fost în pericol, la un moment dat s-a încercat să fiu scos de aicea şi dus..
Adică sunau telefoanele şi eraţi ameniţaţi?
Şi asemenea lucruri, şi ştiri… Eu, de pildă, <fusesem chemat>, să zic aşa, la sediul Frontului [Salvării Naţionale], dar în realitate nu fusesem chemat şi ofiţerul care era aici, la punctul acesta, a verificat şi atunci nu m-am mai dus. Şi după aceea n-am mai plecat decât însoţit, în perioada aceea de început, de către o escortă militară dacă a trebuit să mă duc, eventual, la o săptămână – două, acasă. Păi, practic nici n-am ajuns acasă în perioada respectivă…”
Corneliu Dorneanu a fost redactor de ştiri la Radio Iaşi şi apoi realizatorul unor emisiuni economice şi de folclor, până la închiderea postului. La 22 decembrie 1989 s-a alăturat celor care au redeschis studiourile.
„Am fost vreo 13-14 oameni. […] A fost un moment care m-a [marcat]… a fost o cotitură marcantă în viaţa mea, una dintre ele.
Eram pe teren în zona Vatra Dornei şi am făcut un reportaj pentru ziar despre electrificarea căii ferate, se făcuse până la Vatra Dornei, se terminase electrificarea până la Ilva Mică, unirea cu Regionala Cluj. […] Şi, la un moment dat – eu aveam un văr în Vatra Dornei – am ascultat seara Europa Liberă, ştiam de-acuma ce se mai întâplă la Timişoara, am dat un telefon la ziar, pe 21 decembrie redactorul şef mi-a spus: <Du-te repede la Iaşi, că în Bucureşti au început mari probleme, sunt demonstraţii în jurul Palatului CFR, se trage>… Zic: <Nu circulă niciun tren!> Toate trenurile din Timişoara, ce trec prin Vatra Dornei […] nu circulau. Şi până la urmă şeful de gară de la Vatra Dornei mi-a găsit o maşină şi am mers până la Suceava. De la Suceava am venit cu o locomotivă izolată până la Paşcani şi de la Paşcani cu o cursă de personal până la Iaşi. În gara Suceava m-a prins plecarea lui Ceauşescu cu elicopterul, de pe sediul Comitetului Central, în biroul şefului de gară. În momentul ăla mi-am dat seama ce se întâmplă. […]
M-am dus la Radio, am reuşit să ajung cu maşina până în vecinătatea Radioului. Erau trei cercuri de revoluţionari care înconjurau clădirea, cu baricade puse, cu chestii, era foarte interesant fenomenul, eu eram înnebunit, nu eram dumirit, aveam o senzaţie că trebuie să mă dezmeticesc… Şi până la urmă, unul din revoluţionari m-a condus până la intrarea în Radio unde erau militari, clădirea era păzită de un pluton de soldaţi din Armata Română, cu două TAB-uri puse în faţa Radioului, cu mitralierele pe el – eu m-am îngrozit când am auzit chestiunea asta! – şi era Grigore Ilisei care era la microfon. A fost chemat unul dintre colegi să mă recunoască, eu încă mai aveam legitimaţia veche din Radio pe care au văzut-o revoluţionarii şi cu legitimaţia aia am reuşit să pătrund prin toate filtrele astea. Şi am intrat în Radio şi Ilisei m-a băgat direct în cabină, <Uite un coleg de-al nostru, o voce de aur a radioului… De unde vii?> <Păi, de la Vatra Dornei>. <Ce-ai văzut pe traseu?> Am început să spun ce-am văzut. Aşa a fost primul meu moment în 22 decembrie.”
[Interviuri de Carmen Ionescu, 2017]
