Vizită a preşedintelui american în Japonia, pe fondul relaţiilor comerciale încordate dintre cele două ţări

Preşedintele american, Donald Trump, le-a spus principalilor oameni de afaceri japonezi că speră să abordeze problema balanţei comerciale dintre cele două ţări în timpul vizitei de patru zile pe care o efectuează în Ţara Soarelui Răsare. Vorbind la Tokyo, la scurt timp după sosirea sa, dl Trump a spus că speră ca un un nou acord va înlătura barierele japoneze din calea importurilor americane. SUA şi Japonia sunt implicate acum în negocieri comerciale dificile. În cursul vizitei şi al discuţiilor vor apărea inevitabil şi momente mai delicate, în condiţiile în care în urmă cu numai o săptămână preşedintele american a sugerat ca producătorii japonezi de automobile din SUA să fie trataţi ca „o forţă ostilă”. Cu toate acestea, există speranţe privind încheierea unui nou acord comercial, însă poate nu chiar imediat./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 mai