Poate bucureştenii, mai ales cei care locuiesc în Militari dar şi cei care lucrează în acest cartier din vestul capitalei sau cei care trec doar cu maşinile pe aici, îşi amintesc de ştirile din urmă cu două luni despre pomii înfloriţi de pe scuarul dintre sensurile de circulaţie, care au fost smulşi din rădăcină de lucrătorii administraţiei locale. În martie, Primăria Sectorului 6 ne asigura că întâmplarea făcea parte dintr-un plan de reamenajare urbanistică şi peisagistică a zonei. Ba chiar că era unul din proiectele majore de investiţii pe acest an, menit a „pune în valoare” ceea de dl primar Gabriel Mutu considera a fi „cartea de vizită a Sectorului 6, respectiv a Bucureştiului”. Mai ales că „Bdul Iuliu Maniu reprezintă poarta de acces în capitală pentru cei care vin din vestul ţării, iar aceasta trebuie să se ridice la cele mai înalte standarde”, ne asigura în continuare edilul sectorului. În plus, autorităţile vorbeau atunci despre „rolul estetic” al noului proiect de reamenajare a bulevardului.
Nu ştim ce s-a întâmplat cu pomii smulţi din rădăcini, dacă aşa cum susţinea primăria de sector au fost mutaţi „în alte zone deficitare de spaţiu verde”, dar din fotografiile făcute cu puţine zile în urmă se poate vedea cum arată acum Bulevardul Iuliu Maniu, în zona Pieţei Gorjului. E greu de dedus unde intervine rolul estetic în actualul aspect al acestei artere bucureştene foarte circulate, dar aşteptăm să vedem finalizarea lucrărilor şi poate să scăpăm de regimul de şantier pentru o vreme mai îndelungată./abuzoian
RADOR, 29 mai