EVENIMENTE INTERNE
– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)
* Buzău: Grupul de lucru privind chestiunile comerciale (WPTQ) – ora 9:00, la Consiliul Județean Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu nr.48 (30 – 31 mai). Organizator: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – Activităţi în Comisiile parlamentare
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
– Guvern
* Programul premierului Viorica Dăncilă:
- ora 13:00 – şedinţă de guvern – Palatul Victoria
– Uniunea Europeană
* Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează între orele 8:00 – 13:00, în Piața Revoluției, evenimentul „Ziua Porților Deschise”, ce face parte din campania „UE – Împreună Protejăm”, realizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România, cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al Fundației pentru SMURD. În cadrul evenimentului pot fi vizitate: punctul de informare “UE – Împreună Protejăm”, caravana SMURD „Fii pregătit”, dar și zona de prezentare tehnică de intervenție pentru situații de urgență. Participanții la eveniment vor avea parte de premii și surprize pentru copii. Unul dintre eroii campaniei „UE – Împreună Protejăm”, Cristian Căldăraru, instructor de prim ajutor în cadrul DSU, va fi prezent la punctul de informare al Reprezentanței Comisiei Europene în România
– Ministere
* Declaraţii de presă susţinute de ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, în care prezintă raportul de control de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” – Maternitatea Giuleşti – ora 10:00 la Ministerul Sănătăţii, sala de Consiliu, etaj 2
– Apărare, Interne
* Ziua armei Geniu (31 mai) va fi sărbătorită anul acesta de militari ai Forţelor Terestre în cadrul unei ceremonii militare şi religioase organizată la Monumentul Eroilor Armei Geniu (Piaţa Leu), din București – ora 9:00
* Cu prilejul Zilei internaționale a copilului (1 iunie), Ministerul Apărării Naționale organizează cea de-a 10 ediție a evenimentului „Mândri de părinții noștri” – ora 10:00, la Kiddo Play Academy, Șos. București-Ploiești nr. 44 C
– Culte, Biserică
* Voluntari, jud. Ilfov: Racla cu Brâul Maicii Domnului va fi adusă de la Mănăstirea Kato Xenia din Mitropolia de Volos şi va fi aşezată spre închinare credincioşilor la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva – Voluntari, în perioada 30 mai – 2 iunie.
– Ambasade
* Lansarea Asociaţiei „Mihnea Constantinescu” – ora 19:00, reşedinţa Ambasadorului Statului Israel în România, David Saranga
– Minorităţi:
* Sighetul Marmației: lnstitutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în colaborare cu alte instituţii organizează o ceremonie de comemorare a 75 de ani de la deportarea evreilor din Ardealul de Nord la Auschwitz şi o depunere de coroane de flori – ora 12:00, la Memorialul Holocaustului din Sighet. La eveniment participă reprezentanţi ai administraţiei prezidenţiale, ai administraţiei locale şi judeţene, membri ai corpului diplomatic, membri ai comunităţii evreieştiti din Sighet, reprezentanţi ai societăţii civile. După-amiază, la Casa Memorială „Elie Wiesel” din Sighetu Marmaţiei va avea loc proiecţia filmului „Dire l’indicible. La quete d’Elie Wiesel”, un documentar despre întoarcerea lui Elie Wiesel în oraşul natal. De asemenea, va avea loc şi premierea elevilor care au participat la concursul de eseuri „Elie Wiesel şi lecţiile sale de viaţă”
– Administraţie
* Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti – or 11:00, sediul PMB, etaj 3, Bd. Regina Elisabeta nr. 47
* Constanţa: Şedinţa Consiliului Local al municipiului Constanța – ora 13:00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța
* Dej: Şedinţa a Consiliului Local al Municipiului Dej – ora 15:00, în Sala de Ședințe a Primăriei Municipiului Dej
* Galaţi: Şedinţa Consiliului Municipal Galaţi – ora 15:00
– Juridic
* Cluj-Napoca: Cu ocazia împlinirii, în data de 5 iulie, a 100 de ani de la constituirea primului barou avocațial român din Transilvania, Baroul Cluj organizează, în perioada 30-31 mai, două conferințe profesionale, cu sprijinul INPPA – Centrul teritorial Cluj și al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai.
– Organizaţii
* Salvaţi Copiii organizează dezbaterea „Copilăria în era digitală: Timpul excesiv petrecut în fata ecranelor” – ora 11:00, la Hotel Capital Plaza, sala Mihail Kogălniceanu, Bd. Iancu de Hunedoara 54
– Social
* Bucureşti/ Sibiu: Actriţa şi cântăreaţa australiană, Amanda Harrison, va participa la evenimentul caritabil „Solo 2 Darwin”, pentru a aduce un omagiu lui Amy Johnson, care a reușit să zboare singură din Marea Britanie în Australia, în anul 1930, în 19 zile pe un echipament DE Havilland Moth. Amanda Harrison va folosi un echipament Tiger Moth (DH82a)
– Economic
* Centrul expoziţional Romexpo va găzdui, în perioada 30 mai – 2 iunie, mai multe târguri:
- TIBCO, târgul internaţional de bunuri de larg consum – Pavilionul B1
- BIO LIFE & STYLE EXPO, expoziţie pentru o viaţă verde – Pavilionul B1
- ANTIQUE MARKET II – Târg de obiecte de artă şi antichităţi
- A IV-a ediţie SENIOR EXPO, târg dedicat seniorilor – Pavilionul B1
- EXPO FUNERARE, salon pentru servicii funerare
* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic monede din aur şi alamă pentru colecţionare şi pune în circulaţie o monedă din alamă, cu tema Vizita Apostolică a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România
* Iaşi: Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi lansează primele trei produse tradiţionale din domeniul panificaţiei – ora 14:00, la sediu, Sala Mică. Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 13
– Medicină, Sănătate
* Conferinţa Naţională de Cardiologie în Medicina Generală, prezidată de prof. dr. Mircea Cinteză şi prof. dr. Adrian Restian – ora 10:00, la Centrul de conferințe Crystal Palace Ballrooms (30 mai – 1 iun.)
* „Cod Roşu de sânge şi plasmă: o problemă cronică, cunoscută şi mereu uitată” – conferinţă de presă organizată de Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare (ARPID) – ora 12:00, la Hotel Caro, sala Sorescu, Str. Barbu Văcărescu nr. 164A
– Învăţământ, Cercetare
* „Susţinem performanţa în robotică” – eveniment organizat de Liceul Internaţional de Informatică şi Quantum Robotics – ora 15:30, la sediul Liceului Internaţional de Informatică, Str. Balta Albina nr. 9
* Brașov: Universitatea Transilvania organizează cea de-a XVI-a ediţie a Colocviului Național Universitar de Literatură Română Contemporană (30 – 31 mai).
* Iaşi: Conferinţă de presă în contextul Conferinţei naţionale „Educaţia Azi” organizată de Biblioteca Centrală Universitară Iaşi – ora 9:00, sala „B. P. Haşdeu”
* Iaşi: Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, prin Departamentul pentru Pregătirea Cadrelor Didactice, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și cu Primăria Municipiului Iași organizează, în perioada 30 – 31 mai, Conferința Națională „Educația Azi”, cu tema „Formarea Profesorilor în Era Digitală”, manifestare științifică al cărei scop este acela de a crea o comunitate națională de practică și de învățare în care, prin schimb de experiență și expertiză la nivelul cercetării, teoriei și practicilor asociate cu problematica nuanțată și complexă a formării cadrelor didactice, să contribuie la dezvoltarea unui sistem coerent de formare inițială și continuă a cadrelor didactice din România – ora 9:30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare
* Iaşi: Are loc conferinţa cu tema „Computational Civil Engineering” ce se va desfăşura la Hotel Unirea, Cuza Center, în perioada 30 – 31 mai, eveniment organizat de Facultatea de Construcții și Instalații Iaşi și Societatea Academică „Matei Teiu-Botez“ – ora 9:30
– Cultură
* Concert de Vioară, Harpă și Dans Contemporan în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2019 „Vive La Musique!” (17 mai – 2 iun.) – pentru prima dată în România în această formă de exprimare creativă și muzicală: Soliști: Vioară – Alexandru Tomescu. Harpă – Delphine Benhamou – Franța. Coregrafie și dans: Lari Giorgescu- Actor al TNB – ora 19:00, la Sala Radio
* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) organizează deschiderea expoziţiei „Dintre mii de jucării…” (30 mai – 1 iul.) – ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr. 12, sector 3
* Biblioteca Națională organizează al doilea „Atelier de carte rară” din seria dedicată albumelor de artă editate în prima jumătate a secolului al XIX-lea – ora 18:00, în Sala Multimedia „Sergiu Celibidache” (Mezanin). De această dată, se va „răsfoi” online albumul de călătorie „Stamboul. Mœurs et Costumes”, realizat în anul 1883 de pictorul Amadeo Preziosi
* Conferinţă cu proiecţie de imagini şi prezentare de carte „Cu pana în mână sunt o cu totul altă persoană” – Regina Elisabeta (Carmen Sylva): viaţa şi opera în imagini, mărturii proprii şi documente de arhivă inedite, eveniment organizat de Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din Bucureşti, în colaborare cu Centrul de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied – ora 18:00, Str. Batiștei nr. 15. Prezintă: dr. Silvia Irina Zimmermann (iniţiatoare şi coordonatoare a Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied)
* Institutul Polonez organizează întâlnirea „La o cafea cu poezia poloneză”, cu ocazia venirii la București a două personalități importante ale literaturii polone contemporane, poetul Krzysztof Karasek și Andrzej Franaszek, teoretician literar, autorul unor biografii monumentale ale lui Czesław Miłosz și Zbigniew Herbert – ora 19:00, Str. Popa Savu nr. 28
* Opera Naţională Bucureşti prezintă, începând cu ora 18:30, spectacolul de balet „Lacul Lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de Luisa Spinatelli, iar lighting designul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* De la ora 21:30, la Hard Rock Cafe, are loc un concert excepţional susţinut de trupa Taxi
* Alba Iulia: La Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, începând cu ora 17:00, se va desfăşura Cercul de scriere creativă „Verbum”. Proiectul este dedicat tuturor membrilor comunităţii care practică arta scrisului sau orice altă formă de creaţie artistică. La această ediţie a cercului cei prezenţi vor prezenta propriile creaţii, dar şi o creaţie pe temă dată. Tema propusă la ediţia anterioară a fost „Tristeţe”. Proiectul face parte din programul „4ANIMAŢIE CULTURALĂ/4.8Verbum” al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba şi urmăreşte să reunească la un loc şi în condiţii optime pe acei membrii ai comunităţii care doresc să-şi prezinte public, în faţa cunoscătorilor, propriile creaţii
* Onești: Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” va găzdui, de la ora 18:00, un nou recital inclus în Turneul „Citadele Muzicale”, ediția a VIII –a, recital organizat de Asociația Pro Valores, împreună cu Primăria Onești și Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”. Evenimentul își propune transformarea unor spații în citadele culturale, spirituale, în fortărețe cu adevărat artistice, puse în slujba salvării culturale a unor comunități asediate în zilele noastre de nonvalori
* Târgu –Mureş: Secţia de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Judeţean Mureş găzduieşte, în perioada 30 mai – 3 noiembrie, expoziţia „Ia Aidoma”, realizată de comunitatea „Semne cusute în acţiune”. Expoziţia cuprinde replici după cămăşi româneşti aflate în patrimoniul diferitelor muzee, piese care nu sunt expuse în expoziţii permanente, ci sunt păstrate în depozite. Vernisajul expoziţiei va avea loc de la ora 17:00, la Sediul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară, din Piaţa Trandafirilor nr. 11
– Sport
* Paris: Turneul de Mare Şlem de la Roland Garros (26 mai – 9 iunie):
- Sorana Cîrstea va juca, de la ora 12:00 (ora României) pe terenul cu numărul 13 contra Alionei Bolsova din Republica Moldova. După încheierea acestui meci, va avea loc şi duelul dintre Irina Begu şi Karolina Muchova (Cehia)
- meciul dintre Bianca Andreescu si Sofia Kenin (SUA), programat dupa ora 14:30 (ora României)
- Simona Halep o va înfrunta pe poloneza Magda Linette – după ora 18:30 (ora României), pe arena Suzanne-Lenglen
– S-a întâmplat într-o zi de 30 mai
* Acum 421 de ani (1598), prin Tratatul dintre împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg şi Mihai Viteazul, încheiat la Mănăstirea Dealu, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei (30.V/9.VI)
* Se împlinesc 205 ani (1814) de la semnarea primului Tratat de la Paris, care a readus granițele Franței la întinderea lor din 1792. În aceeași zi, Napoleon I al Franței a fost exilat pe insula Elba. Tratatul de la Paris a pus capăt războiului dintre Franţa şi coaliţia formată din Marea Britanie, Rusia, Austria, Suedia şi Prusia. De asemenea, tratatul l-a silit pe Napoleon I să abdice. Graniţele Franţei au fost readuse la forma pe care o aveau în 1792, însă nu s-au luat prea multe măsuri punitive împotriva Franţei, cu excepţia faptului că Insulele Seychelles au trebuit să fie cedate Marii Britanii
* Cu 192 de ani în urmă (1827) iluministul român, Petrache Poenaru, obţinea în Franţa brevetul de invenţie pentru „condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”, primul toc rezervor din lume, precursorul stiloului de astăzi
* Acum 91 de ani (1928) avea loc premiera dramei lirice „Năpasta” de Sabin Drăgoi, la „Opera Română” din Bucureşti. Libretul, după drama cu acelaşi titlu a lui I. L. Caragiale, este semnat tot de compozitor
* În urmă cu 44 de ani (1975) a fost fondată Agenția Spațială Europeană (ESA), considerată cea mai importantă organizaţie interguvernamentală din Europa cu caracter ştiinţific şi tehnologic, cu un deosebit rol în domeniul securităţii. În prezent numără 22 de state membre, după ce în anul 2015, Estonia şi Ungaria s-au alăturat organizaţiei. România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, ratificat prin Legea nr. 40/1993, urmat de un alt acord în anul 1999. Începând cu 2006, România a fost Stat European Cooperant al ESA. Conform deciziei Consiliului ESA din 16 decembrie 2010, România a fost acceptată în unanimitate ca al 19-lea membru cu drepturi depline. Ceremonia semnării Acordului dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană privind aderarea României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a avut loc în data de 20 ianuarie 2011, la Ministerul Afacerilor Externe. Acordul a fost semnat de Jean-Jaques Dordain, Director General ESA şi Marius-Ioan Piso, Director General al Agenţiei Spaţiale Române, în prezenţa lui Teodor Baconschi, ministru de externe al României la acea vreme, a cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române şi a mai multor personalităţi
* Cu 3 ani în urmă (2016) era inaugurat Monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere, ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţă anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia, simbolizând un tumul, un mormânt imaginar al zecilor de mii de morminte necunoscute; din el se înalţă spre cer trei aripi, reprezentând Sfânta Treime, care poartă spre înaltul cerului sufletele descătuşate ale foştilor deţinuţi politici, deportaţi, azvârliţi în gropi comune, fără slujbă religioasă, fără lumânare, fără cruce. Inţiativa construirii monumentului a aparţinut Asociaţiei Foştilor Deţinuţi, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003, fiind creat de sculptorul Mihai Buculei
Aniversări – Comemorări
– Înălţarea Domnului (Calendarul Romano-Catolic 2019)
– 30/31: Noaptea Revelării Coranului sau Noaptea Puterii (Kadir Gecesi); este noaptea de 26/27 din luna Ramazan
– „Ziua Aniversară a Direcţiei Generale Anticorupţie” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este sărbătorită din 2011; DGA a fost înfiinţată prin Legea nr. 161 din 30 mai 2005, ca structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul MAI
– „Ziua Gardianului Public” în România (se sărbătoreşte, anual, pe baza Hotărârii de Guvern 518/27.IX.1993)
– „Ziua Limbii şi Teatrului Idiş”, instituită în 2017, la iniţiativa reprezentantului minorităţii ebraice în Parlament, deputatul Silviu Vexler; marcarea acesteia va contribui la „păstrarea tradiţiei şi a valorilor specifice limbii idiş, la combaterea xenofobiei şi antisemitismului, a clişeelor şi percepţiilor eronate, la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale ale ţării noastre, dar şi la promovarea aportului cultural al vieţii evreieşti din România la viaţa culturală românească şi internaţională”
– 1840: S-a născut căpitanul (Nicolae) Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878 (m. 1877, la Griviţa)
– 1854: S-a născut Constantin Gogu, matematician şi astronom; lucrări privind mişcarea Lunii; studii asupra variaţiei gravitaţiei cu latitudinea; s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Române de Ştiinţe, al cărei prim preşedinte a fost, în 1897; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (m. 1897) – 165 de ani
– 1929: S-a născut traducătoarea, publicista, profesoara şi disidenta anticomunistă Doina Cornea; membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianţei Civice, a Fundaţiei Culturale Memoria și a Forumului Democrat Antitotalitar din România (1990) din care s-a format mai târziu Convenţia Democrată din România (m. 2018) – 90 de ani
– 1943: A murit Juarez Movilă, compozitor şi critic muzical (n. 1870)
– 1964: A murit matematicianul şi profesorul Theodor Angheluţă; contribuţii de seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale, al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (n. 1882) – 55 de ani
– 1966: A murit Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România (n. 1897)
– 1968: A murit Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1900)
– 1980: A murit Matei Socor, compozitor şi dirijor; în 1944 a devenit dirijorul permanent al Orchestrei Radiodifuziunii Române; între anii 1945 şi 1952 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1908)
– 2005: A murit Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist; primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (n. 1942, în comuna Buda, azi în R. Moldova)
– 2013: A murit Radu Paladi, compozitor, dirijor, pianist şi profesor (n. 1927, Storojineţ, astăzi în Ucraina)
– 2017: A murit Paul Fister, pugilist, actor şi cascador, supranumit „Ultimul haiduc” (n. 1944)
EVENIMENTE EXTERNE
– Cambridge, Massachusetts, SUA: Cancelarul german, Angela Merkel, susţine un discurs la ceremonia de decernare a diplomelor Harvard
– Varşovia: Vizita ministrului de externe suedez, Margot Wallstrom, în Polonia
– Tokyo, Japonia: Premierul malaysian, Mahathir Mohamad, va susţine o conferinţă internaţională pe tema viitorului Asiei
– Beijing: Vizita oficială a vicepremierului cambodgian, ministru al afacerilor externe şi cooperării internaţionale, Prak Sokhonn în China (30 mai – 1 iun.)
– Londra: Are loc o nouă audiere în cazul extrădării lui Julian Assange
– São Paulo, Brazilia: Manifestaţii împotriva tăierilor bugetare în educaţie
– San Francisco, SUA: Adunarea generală anuală a acţionarilor Facebook
– Raliul automobilistic al Portugaliei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (30 mai – 2 iun.)
Aniversări – Comemorări
– Ziua Naţională a Republicii Croaţia (Ziua Statalităţii); data întrunirii primului Parlament democratic – 1990
– 1431: A fost arsă pe rug Ioana d’Arc (supranumită „Fecioara din Orléans”), eroină a poporului francez; în timpul Războiului de 100 de ani (1337-1453), purtat de Franţa împotriva Angliei; aflată în fruntea unei armate, Ioana d’Arc (fiica unui ţăran) a despresurat oraşul Orléans, asediat de englezi, şi l-a însoţit pe regele Carol al VII-lea la încoronarea sa la Reims; trădată şi vândută englezilor, va fi judecată (la Rouen/Franţa) de un tribunal ecleziastic, va fi declarată eretică şi condamnată la moarte; canonizată în 1920 (n. 1412)
– 1593: A murit scriitorul englez Christopher Marlowe, precursor al lui Shakespeare; a introdus versul alb în drama engleză (n. 1564)
– 1640: A murit pictorul flamand Pieter Paul Rubens (n. 1577)
– 1672, 30.V/9.VI: S-a născut Petru I (Petru cel Mare), ţar (1682-1721) şi împărat al Rusiei (1721-1725), remarcabil militar şi om politic; reformele sale interne, realizate cu autoritate despotică (în domeniul administraţiei, economiei – a susţinut dezvoltarea comerţului şi a industriei, a armatei – a creat o flotă puternică) au pregătit terenul pentru o Rusie modernă; a acordat o mare atenţie culturii şi învăţământului (a înfiinţat Academia de Ştiinţe, 1724); pe plan extern a purtat campanii militare împotriva Imperiului Otoman şi a luptat împotriva Suediei, obţinând ieşirea la Marea Baltică (1721) (m. 1725)
– 1778: A murit Voltaire (François Marie Arouet), filosof şi scriitor iluminist francez, creator al aşa numitului „voltairianism” – respingerea fanatismului, a prejudecăţilor, a intoleranţei şi a abuzurilor de orice fel şi afirmarea raţiunii umane; spirit polemic, atent la realităţile sociale, Voltaire a întruchipat „noul tip al scriitorului reprezentant al conştiinţei publice şi luptător pentru idealurile cele mai înalte ale vremii” (T. Vianu) şi a pregătit, ideologic, Revoluţia Franceză (n. 1694)
– 1811, 30.V./11.VI: S-a născut Vissarion G. Belinski, critic literar şi gânditor rus; a exercitat o influenţă considerabilă asupra gândirii ruse din secolul al XIX-lea (m. 1848)
– 1908: S-a născut fizicianul suedez Hannes Olof Gösta Alfvén, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1970, împreună cu Louis Néel, pentru dezvoltarea teoriei magnetohidrodinamicii (m. 1995)
– 1908: S-a născut actorul american Mel Blanc (pe numele său adevărat Melvin Jerome Blank), vocea a peste 1000 de personaje de desen animat (iepurele Bugs Bunny, ciocănitoarea Woody, răţoiul Daffy Duck, porcuşorul Porky Pig ş. a.), poreclit şi „omul cu 1000 de voci” (m. 1989)
– 1909: S-a născut Benny (Benjamin David) Goodman, clarinetist, dirijor şi compozitor de jazz american (m. 1986) – 110 ani
– 1912: S-a născut Julius Axelrod, farmacolog, biochimist american de origine evreiască, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1970, împreună cu Sir Bernard Katz, Ulf von Euler; împreună cu farmacologul Bernard Brodie a descoperit rolul analgetic și a contribuit la producerea pe cale industrială a paracetamolului (m. 2004)
– 1958: S-a născut cântăreaţa de muzică pop şi pianista suedeză Marie Fredriksson (împreună cu Per Gessle formează duetul „Roxette”)
– 1960: A murit Boris L. Pasternak, poet, prozator şi traducător rus; capodopera sa, „Doctor Jivago” (1957), nu a fost admisă spre publicare în URSS decât după moartea sa. Publicarea romanului „Doctor Jivago” în străinătate în 1957 şi decernarea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1958 a generat ascuţite critici în presa sovietică, soldate cu excluderea sa din Uniunea scriitorilor şi constrângerea sa să renunţe de „bună voie” la Premiul Nobel (n. 1890)
– 1971: A murit Marcel Dupré, compozitor şi organist francez (n. 1886)
– 2006: A murit renumitul fotograf american Slim (George Allen) Aarons; pentru mai bine de cinci decenii, el a fotografiat unele dintre cele mai importante personalităţi ale vremii (n. 1916)
– 2009: A murit chimistul israelian Ephraim Katchalski-Katzir; cercetări în domeniul structurii şi funcţiilor celulelor vii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1916, la Kiev/Ucraina) – 10 ani