SUA doresc ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, întărind astfel alianța militară NATO și respectând rezultatul referendumului din 2016, a declarat John Bolton, consilierul pe probleme de securitate națională a SUA, într-un interviu publicat vineri. „SUA preferă ca Marea Britanie să dea curs cerinței poporului și să părăsească UE. Este o lecție pentru toată lumea în privința triumfului democrației”, scrie Daily Telegraph, citându-l pe Bolton. „Cred că ne va ajuta în cadrul NATO, în special pentru a avea o altă națiune puternică și independentă care va ajuta NATO să fie mai eficientă„, a adăugat Bolton. Consilierul american a declarat joi, la Londra, întrebat de reporteri despre Brexit, că SUA au avut succes cu propria declarație de independență faţă de Regatul Unit.cstoica/gioan
http://www.reuters.com – 31 mai