Premierul Republicii Moldova i-a mulţumit Papei de la Roma pentru sprijinul umanitar acordat republicii

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, i-a mulţumit Papei Francisc pentru sprijinul umanitar şi social acordat republicii cu ajutorul organizaţiilor de binefacere, a anunţat, serviciul de presă al Cabinetului moldovean. Premierul moldovean a efectuat o vizită de două zile la Iaşi, în România, pentru a participa la manivestările prilejuite de vizita apostilică a Papei de la Roma din această ţară. „Premierul Pavel Filip a dat mâna cu Papa Francisc şi a subliniat că pentru el este o mare onoare să se afle printre pelerinii, care au sosit la Iaşi pentru a-l saluta pe Suveranul Pontif. El i-a mulţumit, de asemenea, Papei pentru sprijinul umanitar şi social al Bisericii Romano-Catolice acordat Republicii Moldova, inclusiv prin intermediul misiunii Caritas-Moldova şi al Fundaţiei Regina Pacis” – se menţionează în comunicat. „Vizita Sfântului Papă Francisc, care s-a desfăşurat sub deviza „Să mergem împreună!”, este o vizită istorică şi mult aşteptată de zeci de mii de oameni, iar mesajul Papei de la Roma privind unitatea, înţelegerea reciprocă şi dragostea între oameni este de o importanţă deosebită în lumea contemporană” – a declarat serviciul de presă al premierului moldovean. Amintim că, vizita apostolică a Papei de la Roma în România s-a desfăşurat pentru prima oară în ultimii 20 de ani. Ultima oară, România a fost vizitată de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1999./ssirbu/sdm2

(www.ria.ru – 2 iunie)