CCR a amânat decizia asupra sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi ÎCCJ

Curtea Constituţională a României a amânat astăzi a cincea oară, pentru 3 iulie, luarea unei decizii asupra sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în judecarea faptelor de corupţie. Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor. Judecătorii au stabilit apoi că acesta avea dreptul de a sesiza existenţa unui conflict de natură constituţională. Potrivit reporterului Radio România Actualităţi Diana Surdu, tot astăzi, judecătorii au respins în unanimitate contestaţia USR cu privire la hotărârile prin care Senatul, respectiv Camera Deputaţilor, i-au numit pe Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan în funcţia de judecător la Curtea Constituţională./ilixandru/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iunie