Analistul politic ucrainean Taras Ciornovil consideră că România nu are pretenţii teritoriale faţă de Ucraina care să reprezinte o amenințare reală pentru statul ucrainean, „această idee nefiind populară în rândul românilor, mai ales că ţara este parte a Alianței Nord-Atlantice” – potrivit portalului Glavred. Ciornovil a comentat, astfel, un video apărut recent pe YouTube, în care România ar anexa zona Cernăuţiului după declanşarea de către Rusia a unui război pe scară largă împotriva Ucrainei. În opinia expertului, însă, „nu există nicio amenințare reală pentru Ucraina”. „În primul rând, în România, această idee nu este deosebit de populară. Vremurile în care elitele acestei țări au mizat pe subiectul României Mari au apus. Astfel că, în prezent, astfel de idei sunt împărtășite doar de marginali. De asemenea, nu trebuie să uităm că România este stat membrul al Alianței Nord-Atlantice. Acest lucru impune ţării obligații foarte serioase. Conform principiilor NATO, România și-a asumat că nu are revendicări teritoriale și dispute cu alte țări, iar acest lucru este în mod clar definit în legislația națională. Cu toate acestea, serviciile speciale ucrainene nu ar trebui să ignore acest video, ci trebuie să identifice organizatorul acestei provocări” – a explicat analistul politic ucrainean Taras Ciornovil. Amintim că procurorul militar şef al Ucrainei, Anatoli Matios, a convocat o reuniune de urgenţă a conducerii Ministerului de Externe, a Statului Major al armatei, a serviciului militar de informaţii şi a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), după difuzarea pe Internet a unui video conţinând o presupusă anexare a nordului Bucovinei de către România. Anatoli Matios a precizat că va depune la Registrul unic de anchete preliminare „informaţii privind pregătirea pentru comiterea unor infracţiuni deosebit de grave care afectează integritatea teritorială a statului ucrainean”. Marţi, la reuniunea convocată de procurorul militar şef al Ucrainei, acesta a anunţat că a fost deschisă o anchetă preliminară şi s-a convenit elaborarea unui plan de investigație prealabilă. Una dintre variantele principale luate în calcul în cadrul anchetei vizează o posibilă operațiune informațională realizată de serviciile speciale rusești. Această reacţie a Kievului a fost provocată de un video de şapte minute, realizat la nivel de amatori, sub denumirea de „Războiul româno-ucrainean din 2022”. Postat pe YouTube pe 26 mai, videoclipul arată cum, în anul 2022, după intensificarea de către Rusia a acţiunilor militare în estul Ucrainei, România ar putea să ocupe regiunea Cernăuţi şi o parte a regiunii Odesa, pentru a-şi apăra cetăţenii. Dacă iniţial videoclipul avea doar câteva zeci de vizualizări, după reacţia procurorului militar şef al Ucrainei, numărul celor care au vizionat înregistrarea pe YouTube se apropie de 500.000./sdan/ilapadat
(www.glavred.info – 5 iunie)