În ziua de 5 iunie 2019, la Mănăstirea Neamț s-a întrunit, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei la care au participat IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, și PS Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat mai multe subiecte privind viaţa bisericească din Moldova, care sunt de competenţa Sinodului Mitropolitan. Dintre hotărârile luate cu acest prilej, amintim:
– Aprobarea organizării Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM), întâlnire anuală găzduită pe rând de eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei;
– Aprobarea organizării unui Pelerinaj Pedestru „Pe urmele Sfinților Nemțeni”, în perioada 1-6 august 2019, cu plecare din diferite localități situate în județele Iași, Neamț, Botoșani, Suceava și Vaslui;
– Se avizează propunerea Episcopiei Hușilor de completare a Slujbei Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, ocrotitoarea Episcopiei Hușilor, ce va fi înaintată spre examinarea și aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române;
– Se aprobă implementarea proiectului „Satul românesc văzut prin ochii copilăriei. Vatra satului românesc vs. Rețelele de socializare”, în satul Hârja, comuna Oituz (județul Bacău), în perioada 27-31 iulie 2019. La activitățile prevăzute în proiect sunt invitați să participe copii și tineri din centrele de zi care funcționează cu binecuvântarea Bisericii.
Pe ordinea de zi a ședinței s-au mai aflat și evaluarea raportului anual privind activităţile Asociaţiei „Oastea Domnului” în cele patru eparhii din Moldova, precum și alte probleme de ordin misionar, administrativ-bisericesc sau disciplinar.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor