Preşedintele Bulgariei participă la întâlnirea şefilor de stat din cadrul Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, participă la întâlnirea şefilor de stat din cadrul Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg.

Joi, în prima zi a vizitei sale oficiale în Federaţia Rusă, şeful statului bulgar s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin, căruia i-a mulţumit pentru invitaţie, precizând că este pentru prima dată când un şef de stat bulgar participă la întrevederea preşedinţilor de stat din cadrul unuia dintre cele mai importante forumuri economice din lume.

La discuţiile dedicate realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Naţiunilor Unite până în 2030, va fi prezent şi preşedintele chinez, Xi Jinping. Şeful statului bulgar se întâlneşte, de asemenea, cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, precum şi cu premierul Armeniei, Nikol Pashinyan./ddaniela/gpodea

www.bnr.bg – 7 iunie