Aproape 100 de pompieri încearcă să stingă un incendiu major care a izbucnit la un bloc de apartamente din estul Londrei. Focul a pornit de la parter, ajungând până la etajul al şaselea al blocului din De Pass Gardens, în Barking, la ora locală 15:30, iar localnicii au fost evacuaţi. Poliţia Metropolitană a comunicat că sprijină eforturile de gestionare a unui „incident major”. Nu au fost semnalate victime, iar cauza incendiului nu este cunoscută, deocamdată. Apartamentele din apropiere au fost, de asemenea, evacuate, iar străzile din jur au fost blocate. Mihaela Gheorghe, o locatară a blocului, a declarat că a semnalat de mai multe ori probleme legate de siguranţa balcoanelor de lemn ale blocurilor de apartamente. „Am semnalat mai multe îngrijorări constructorului, companiei de întreţinere şi consiliului despre siguranţa de a avea toate aceste balcoane de lemn”. Rezidenţii afectaţi de incendiu au fost îndemnaţi să se adăpostească la Thames View Community Centre, la aproximativ 1,6 kilometri distanţă. Imagini din reţelele sociale online înfăţişează o parte a clădirii cuprinsă de flăcări şi fum ridicându-se în aer. Echipaje de pompieri din Barking, Dagenham East Ham şi alte staţii din zonă se află la locul incendiului. Andy Maloney, din partea Brigăzii de pompieri a Londrei, a declarat: „Echipele continuă să depună eforturi pentru a localiza incendiul.”/mbrotacel/schelaru
www.bbc.com – 9 iunie