În Marea Britanie, astăzi se dă startul campaniei oficiale pentru alegerea unui nou lider al Partidului Conservator şi implicit a unui nou prim-ministru, după ce Theresa May şi-a dat demisia din fruntea formaţiunii la finalul săptămânii trecute. Este o campanie în care toţi candidaţii se întrec în promisiuni privind condiţii mai bune pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Viitorul prim-ministru britanic va fi ales la capătul unei proceduri complicate care se întinde până aproape de sfârşitul lunii iulie.
Reporter: Dan Vasiliu – Astăzi este ziua în care cei care doresc să devină lider al Partidului Conservator își pot depune oficial candidatura dacă se bucură de sprijinul la cel puțin opt colegi deputați. În trecut, cei care doreau să candideze aveau nevoie de girul a doar doi parlamentari, însă regulile au fost schimbate pentru a limita numărul participanților și a scurta astfel procesul de selecție. Până în acest moment sunt sigure cel puțin șase candidaturi: este vorba despre fostul ministru de externe Boris Johnson, ministrul mediului Michael Gove, fostul ministru pentru Brexit Dominic Raab, ministrul de interne Sajid Javid, actualul ministru de externe Jeremy Hunt şi ministrul sănătății Matt Hancock, dar este posibil ca la finalul zilei numărul celor înscriși în cursă să fie mult mai mare. Primul vot în Parlament urmează să aibă loc joi, alte runde fiind programate pe 18 – 19 și 20 iunie. Dacă până acum după fiecare rundă de vot era eliminat doar ultimul candidat, de această dată cei care nu primesc cel puțin 17 voturi în primul tur și 33 în următoarele vor fi scoși din cursă. Pe 22 iunie este programat votul în runda finală, numele noului lider al Partidului Conservator urmând să fie cunoscut după 22 iulie,/rpatulea/fcostea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iunie