Institutul Francez organizează penultima seară din proiectul „Punct de cotitură 1989” luni, 10 iunie!
Sala Elvire Popesco va găzdui, la ora 19.00, proiecția filmului „Chez nous / Patria e a noastră” (2017), aceasta fiind urmată, începând cu ora 21.00, de o dezbatere cu acces liber despre „Patrie și Populism – principii și tendințe în Europa Contemporană”. Filmul este subtitrat în limbile română și engleză, iar discuțiile se vor desfășura în limba română, cu posibilitatea de traducere simultană în limba engleză.
Vor vorbi Robert Adam, politolog, diplomat, autorul volumului Două veacuri de populism românesc (Humanitas, 2018), Gabriela Adameșteanu, scriitoare, Liviu Tofan, jurnalist Radio Europa Liberă, publicist, realizator de filme documentare, Elena Calistru, președinte co-fondator Funky Citizens, într-un dialog moderat de Ion M. Ioniță, senior-editor Adevărul și redactor-șef al revistei Historia.
„Chez nous / Patria e a noastră” (r. Lucas Belvaux, 2017) urmărește transformarea unei asistente medicale apolitice, Pauline, care devine activistă în cadrul unei formațiuni ultranaționaliste din Franța. Pornind de la dorința ei de a-și ajuta comunitatea, Pauline este prinsă în mrejele discursului xenofobic și ale retoricii de partid, ilustrând un caz concret de ascensiune a extremei drepte în Uniunea Europeană. Filmul a fost mai proiectat în cadrul Festivalului Cinepolitica 2017.
Despre populism se vorbește tot mai des, atât în România, cât și în Europa. Evoluțiile socio-politice și culturale din ultimii ani au transformat retorica populistă și patriotismul în subiecte ce stârnesc discuții, controverse și implicații directe pentru cetățenii europeni. Ideologie, crez politic, simț civic, patrie și patriotism sunt câteva dintre noțiunile care vor fi abordate în dezbaterea ce va urma filmului.
Proiectul „Punct de cotitură 1989” se înscrie în programul Fonds d’Alembert și se desfășoară până pe 24 iunie la filialele Institutului francez din București, Cluj, Timișoara și Iași. Programarea urmărește două axe principale, anume sfârșitul democrațiilor populare și raportul României cu Europa în contextul noilor provocări socio-culturale. Fonds d’Alembert este un program inițiat de Institutul francez din Paris, în calitate de operator cultural al Ministerului Europei și al Afacerilor Externe francez și are ca misiune promovarea culturii dezbaterilor prin abordări transdisciplinare, reunind participanți din orizonturi diferite, precum intelectuali, artiști, cercetători, profesioniști din discipline diverse și adresându-se publicului larg.