Simina Tănăsescu a depus, astăzi, jurământul de învestitură în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni. Ea a fost propusă de şeful statului pentru acest post şi îl înlocuieşte pe judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu, al cărui mandat de nouă ani a expirat. Simina Tănăsesc a fost, până anul trecut, consilier prezidenţial, dar a demisionat din funcţie după un scandal în care a fost acuzată că a încercat să facă presiuni asupra lui Petre Lăzăroiu în legătură cu o eventuală revocare a acestuia de la Curtea Constituţională. La scurt timp după incident, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Simina Tănăsescu nu a reprezentat instituţia în acest caz. La ceremonia de astăzi, Klaus Iohannis i-a urat mult succes Siminei Tănăsescu în funcţia deosebit de importantă pe care o deţine. /ilixandru/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iunie)