Miercuri, 12 iunie, se împlinesc 104 ani de la naşterea omului de afaceri şi filantropului american David Rockefeller, unul dintre cei mai excentrici miliardari din istorie. Întreaga sa viaţă, încheiată în primăvara anului 2017, este o poveste de roman, condimentată cu nenumărate întâmplări, unele savuroase, legate de bani, petrol, bănci, întâlniri şi influenţe oculte, globalizare, şase transplanturi de inimă şi două de rinichi, sau activităţi filantropice. În cele ce urmează vă invităm să descoperiţi câteva din cele mai importante amănunte din viaţa acestui personaj fabulos dar şi din evoluţia imperiului familiei sale.
Istoria imperiului Rockefeller începe cu John Davison Rockefeller, născut în 8 iulie 1839, la Richford, New York. Ulterior familia sa se mută în Cleveland, iar în timpul Războiului Civil, JD a înfiinţat un mic business, prin care livra hrană pentru trupele unioniste, afacere care i-a adus circa 250.000 de dolari.
La sfârşitul războiului, a intervenit primul boom petrolier al țării, iar în 1865, JD investeşte într-o rafinărie de petrol, în cadrul unui parteneriat Rockefeller & Andrew.
A fost o afacere de succes, în urma căreia JD înfiinţează în anul 1870 compania Standard Oil, care controla iniţial circa 10% din petrolul rafinat în SUA, pentru ca după doar şapte ani, compania să controleze circa 90% din total, iar în anul 1879, Rockefeller se număra deja printre cei mai bogați 20 de oameni din America.
În anul 1896, Henry Ford a realizat primul automobil, iar acesta era momentul în care cererea de petrol pe plan mondial devenea uriaşă.
Pe fondul creşterii faimei şi a dominaţiei pe piaţă, compania a început să întâmpine probleme legate de legea antitrust – Legea Sherman, creată pentru controlul monopolurilor, dar să suporte şi acţiuni în instanţă, în perioada regimului Roosevelt, compania având o cifră de afaceri de circa 20 de ori mai mare decât a următorului competitor de pe piaţă.
Însă JD a intuit că trebuie să investească mai mult în imagine, iar primul astfel de gest îl reprezintă donaţia de 600.000 de dolari făcută Universității din Chicago, despre care ulterior acesta a spus că a reprezentat „cea mai bună investiție făcută vreodată”. În fapt, gestul este văzut în istorie ca cel care a pus bazele filantropiei moderne.
David Rockefeller s-a născut la 12 iunie 1915, în reşedinţa de la numărul 10 din West Fifty-fourth Street, pe atunci cea mai mare vilă din New York, devenită ulterior sediul Muzeului de Artă Modernă.
Marele crah bursier din anul 1929 a înjumătăţit averea familiei Rockefeller, însă chiar şi în aceste condiţii, în 1931 ei începeau construcția complexului Rockefeller Center, care a generat 75.000 de locuri de muncă, a însemnat o investiţie de 250 de milioane de dolari, iar în anul finalizării era considerat cel mai mare centru comercial privat dezvoltat vreodată.
David şi-a petrecut copilăria la proprietatea părinţilor săi de la Pocantico, iar în anul 1936 a absolvit magna cum laudae Universitatea Harvard.
A studiat, apoi, timp de un an la London School of Economics, unde l-a cunoscut pe John F. Kennedy, viitorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi a avut o idilă cu sora acestuia, Kathleen.
În anul 1940, a obţinut doctoratul pentru lucrarea „Resurse şi pierderi neobişnuite în economie”, la Universitatea din Chicago, care fusese înfiinţată de familia sa în anul 1889.
În 1937, JD pleacă din această lume la vârsta de 98 de ani, fiind considerat cel mai bogat om din istoria Statelor Unite ale Americii. În urma lui a rămas un singur fiu, John D. Rockefeller Jr., care devine acționar majoritar la Chase Bank, şi treptat, familia face trecerea de la afaceri cu petrol la investiţii în domeniul imobiliar și bancar.
David a devenit secretar al primarului din New York, Fiorello La Guardia, iar salariul său era simbolic, de un dolar pe an.
În anul 1943 şi-a satisfăcut stagiul militar, perioadă în care s-a înscris la Officer Candidate School, unde a devenit căpitan în anul 1945.
În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat în Franţa, fiind încadrat în serviciul militar de informaţii, fiind angajat, în acelaşi timp, ca ataşat militar în cadrul Ambasadei SUA la Paris.
În anul 1946, David a devenit cel mai de seamă bancher al familiei, după fuziunea dintre „Banco Rockefeller” şi „Chase National Bank”, devenită în timp „Chase Manhattan”, alături de unchii săi, Abby şi Winthrop Aldrich, fraţii mamei. Însă David nu s-a aflat din start în top managementul băncii, urcând, pas cu pas toate treptele ierarhice.
În anul 1952, David Rockefeller, alături de familia de bancheri Rothschild au început preparative pentru înfiinţarea unui grup pro-globalizare, care a avut prima întâlnire, secretă, în noaptea de 29 spre 30 mai 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeek, Olanda, hotel de la care şi-a luat şi numele.
La acea întâlnire au fost invitate 130 de personalităţi din lumea academică, din mediul de afaceri dar şi din politică, dând naştere celei mai puternice organizaţii implicate în conducerea lumii. Timp de câteva zeci de ani, informaţiile despre organizaţie şi despre întâlnirile anuale ale acesteia au fost însoţite de un secret total, creând astfel mai multe legende, tocmai lipsa informaţiilor despre grup, dar şi în interiorul grupului, aducând asupra acestuia acuzaţia principală de orchestrare ocultă a mondializării economiei.
În sprijinul acestei teorii, se spune că Grupul de la Bilderberg este structurat pe trei ranguri: cercul exterior care este foarte extins, cuprinde peste 80% din participanții la reuniuni, însă ei nu cunosc decât o parte din strategiile și scopurile reale ale organizației. Urmează Comitetul director, un cerc mult mai restrâns, alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni și americani, care cunosc în proporție de 90% obiectivele și strategia grupului, iar membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea și membri în CRE – Consiliul pentru Relații Externe. În fine, Comitetul Consultativ Bilderberg reprezintă nucleul grupării, fiind alcătuit din 12 membri, aceştia fiind singurii care cunosc în totalitate strategiile și scopurile reale ale organizației.
Un alt membru important al familiei Rockefeller a fost Nelson, fratele lui David, care a fost ales președinte al Rockefeller Center și care, mai apoi, a jucat un rol important în administraţia americană, fiind guvernator la New York.
John D. Rockefeller Jr. moare la vârsta de 86 de ani, în anul 1960, într-o perioadă în care Nelson candidează la funcția de președinte al SUA, dar pierde în fața lui Nixon.
Ca urmare a dispariţiei lui JD Jr., în 1960 David a devenit preşedinte al Chase Manhattan, funcţie în care s-a aflat timp de 11 ani. De asemenea, David a fost până de curând singurul acţionar al băncii.
Tot în 1960, David devine unul dintre fondatorii Chase International Advisory Committee, organizaţie care reunea iniţial 28 de importanţi oameni de afaceri din 19 ţări, şi care a devenit ulterior International Council, o entitate care a inclus de-a lungul timpului nume importante din business, precum Henry Kissinger, Riley P. Bechtel, Gianni Agnelli sau David Packard.
În primul an al mandatului său de preşedinte al Chase, s-a construit şi noul sediu central al băncii, situat chiar în Manhattan, inima financiară a SUA, fiind la acel moment cel mai maire edificiu bancar din lume. Tot în mandatul său, instituţia a început să devină principala bancă a clienţilor corporatişti puternici, cum este General Electric, companie care avea să devină şi administrator al Rockefeller Center, unde a închiriat o mare parte din spaţiu şi nu în ultimul rând, banca sa a devenit principala instuţie de afaceri a lumii petroliere, în care se manevrau sume cu adevărat importante.
Tot în mandatul său, Chase s-a extins exponenţial în întreaga lume şi a devenit banca principală a Naţiunilor Unite, ajungând la un moment dat la 50.000 de sucursale. De asemenea este de remarcat relaţia excelentă pe care instituţia a avut-o cu Banca Mondială, lucru demonstrat şi de faptul că trei preşedinţi ai acesteia – John J. McCloy, Eugene Black şi George Woods – au lucrat anterior la Chase.
În 1 iulie 1973, după eşuarea tentativei sale de a alătura Grupului Bilderberg şi Japonia, Rockefeller a creat Comisia Trilaterală, alături de prsonalităţi precum Henry Kissinger şi Zbigniew Brzezinski. Organizaţia, alcătuită din SUA, Europa şi Japonia, a devenit foarte activă, polarizând, graţie unui lobby agresiv, interesul giganţilor industriali şi economici din cele trei zone, şi ducând, se spune, la crearea definitivă a “noii ordini mondiale”.
În anul 1986, vizitându-l pe Rockefeller la reşedinţa „Hudson Pines”, însuşi Ronald Reagan a mărturisit că doar acasă la el se simte atât de bine ca aici. Dealtfel reşedinţele magnatului au găzduit vizite ale unor importanţi oameni politici. Spre exemplu, la Pocantico, proprietatea fastuoasă a familiei, Rockefeller are întâlniri cu oficiali ai Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional, dar şi cu lideri mondiali, regi, preşedinţi. Tot la Pocatino, în celebra “Playhouse”, au loc reuniunile familiei programate în iulie şi decembrie, anual.
Interesant este şi faptul că, în anul 1989, David Rockefeller a vizitat URSS, alături de alţi membri ai comisiei – Henry Kissinger, ex-preşedintele Giscard d’Estaing, fostul premier japonez Yasuhiro Nakasone – iar discuţia cu Gorbaciov s-a axat pe integrarea Uniunii Sovietice în economia mondială.
În anul 2000, David a vândut Rockefeller Center lui Jerry Speyer, de la Tishman Speyer Properties, cei doi fiind dealtfel prieteni încă din vremea creării Muzeului de Artă Modernă.
Până în anul 2000, David, alături de alţi membri ai familiei au fost acţionari minoritari la Exxon Mobil, companie desprinsă din Standard Oil.
În anul 2002 Rockefeller şi-a publicat memoriile, o premieră în istoria familiei, însă demersul nu a fost unul chiar facil, magnatul având nevoie de nu mai puţin de zece ani pentru a aşterne pe hârtie incredibila poveste a vieţii sale.
Primul element care atrage atenţia este informaţia că pe baza experienţei sale în serviciile secrete, a căpătat abilitatea de a construi o reţea de surse de informare şi de influenţă, iar paragraful care a captivat se referă la mai vechea legendă pe tema participării sale la un soi de conspiraţie mondială care a avut ca scop globalizarea: „Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparţinând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o exagerată influenţă asupra instituţiilor politice şi economice americane. Unii dintre ei cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă care lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind „internaţionalişti“ care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă lume, dacă vreţi. Da, aşa este, pledăm pentru globalizare“.
În 2003, David a fost „membru onorific” al juriului care a selectat proiectele de la concursul pentru memorialul ce urma să fie amplasat în World Trade Center.
În anul 2004, după moartea celor trei fraţi ai săi (John D – în 1978, Nelson – în 1979 şi Laurance în 2004), David a devenit moştenitorul unei părţi importante al imperiului Rockefeller. Astfel el a patrona „Habitation 5600”, cu biroul din Edificiul GE în Rockefeller Center, sau „Milbank, Tweed, Hadley & McCloy”, cu sediul în clădirea centrală a JP Morgan Chase.
În anul 2005, David a donat nu mai puţin de 100 milioane de dolari Muzeului de Artă Modernă şi 50 milioane Universităţii Rockefeller, două din cele mai importante instituţii ale familiei.
În anul 2011, CIA a desecretizat documente privind presupuse infectări cu sifilis și gonoree a sute de persoane pentru a testa un medicament, între anii 1945 și 1956, fără știința și aprobarea oamenilor, iar substanța vindecătoare nu a fost eficientă. Unii „voluntari” au transmis maladia generațiilor următoare și mulți au murit, iar acuzaţiile se îndreptau către Rockefeller Foundation şi spitalul Johns Hopkins din Baltimore, care au negat vehement implicarea, pentru ca apoi să scape de acuzațiile de participare la crime împotriva umanității.
În primăvara anului 2015 David Rockefeller, a suferit al șaselea transplant de inimă la vârsta de 99 de ani, la aproape 40 de ani de la primul, realizat după un dramatic accident de mașină în urma căruia a suferit un stop cardiac, însă el a fost operat la 24 de ore dupa acel infarct şi a reînceput să facă jogging la o săptămână după operaţie. El mai suferise şi două transplanturi de rinichi, în anii 1988 și 2004.
După ultimul transplant de cord, magnatul afirma că „De fiecare dată când primesc o inimă nouă, e ca şi cum un nou suflu de viaţă se răspândeşte în corpul meu. Mă simt energizat şi viu”.
David a fost căsătorit cu Margaret McGrath din anul 1940 şi până la decesul ei în anul 1996, iar în urma căsătoriei lor au rezultat şase copii.
Întrebat care este secretul longevității sale, Rockefeller a spus: ”Să trăiești o viață simplă, să te joci cu copiii, să te bucuri de lucrurile pe care le ai și să petreci timp alături de prieteni”.
În anul 2015, Forbes a estimat averea lui David Rockefeller la 3 miliarde de dolari.
A murit, în somn, în locuinţa sa din Pocantico Hills, New York, la 20 martie 2017, la vârsta de 101 ani.
Un alt membru proeminent al familiei din zilele noastre este Jay Rockefeller, fost senator în West Virginia în perioada 1985 – 2015. După cum aminteam, tot de numele familiei Rockefeller se leagă compania ExxonMobil, „moștenitoarea” companiei Standard Oil, și care este cea mai mare companie din lume la ora actuală în materie de venituri.
Impresionanta colecţie de artă a lui David, rămasă acum moştenitorilor săi, cuprinde pictori de la impresionişti până la postmodernişti, iar averea considerabilă rămasă în urma sa, este estimată la circa 3,2 miliarde dolari, însă membrii familiei Rockefeller n-au agreat niciodată topurile în care era măsurată bogăţia lor. Dealtfel se estimează că aproape jumătate din averea imperiului Rockefeller a fost direcţionată către proiecte filantropice: Universitatea din Chicago, Institutul Rockefeller pentru cercetări medicale, ori Fundaţia Rockefeller – înfiinţată în anul 1913 şi destinată promovării progresului ştiinţific în toate ţările lumii.
