Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat că avem a doua cea mai mare creştere economică din UE

Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat astăzi că Eurostat şi INS au anunţat că avem a doua cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană pe trimestrul întâi. Şefa guvernului se află la o dezbatere privind investiţiile din acest an. Pentru detalii suntem acum în direct cu redcatorul nostru Iulian Olescu. Bună dimineaţa, Iulia!

Reporter: Bună dimineața! Premierul a declarat că în acest an guvernul acordă o atenție sporită investițiilor legată de proiectele de dezvoltare a României atât la nivel național, cât şi la nivel regional şi local deoarece investiţiile au un rol esențial în dezvoltarea unei țări prin beneficiile rezultatele pe piața muncii prin efectele lor de multiplicare în economie și prin facilitățile pe care le aduc zonelor în care sunt realizate.

Premierul a adăugat că în conformitate cu datele statistice România a înregistrat cea de-a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană pe primul trimestru, la care au contribui aproape toate ramurile economiei. Viorica Dăncila a mai precizat că pentru anul 2019 creșterea economică este estimată la 5,5% din PIB, în condiţiile unui an agricol normal și al redresării sectorului serviciilor și investițiilor.

Realizator: Mulţumim, Iulian!/mnecula/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iunie